Elena Gadalean, mama Sanzianei, povesteste ca si-a imunizat fetita impotriva cancerului de col uterin intrucat mama ei a murit de cancer la numai 54 de ani. Parintii nu se lasa convinsi cu niciun chip sa-si vaccineze fetitele. Campania initiata acum doua saptamani de Ministerul Sanatatii a costat 23 milioane de euro.

Elena Gadalean este una dintre putinele mamici din Cluj care a fost de acord cu vaccinarea fetitei sale, Sanziana. „Am acceptat pentru ca mama mea a murit de cancer la numai 54 de ani. Atat medicul de familie, cat si oncologul mi-au recomandat sa-i fac copilului vaccinul. Am avut temeri, dar am trecut peste ele", ne-a spus Elena.

Mama fetitei de clasa a IV-a sustine ca la scoala colegele Sanzianei i-au spus ca va muri daca va face vaccinul. Elena Gadalean adauga ca medicul i-a facut elevei de 11 ani un control amanuntit inainte de a fi injectata.

Sanziana a fost, de altfel, singura eleva de la Liceul Teoretic „Gheorghe Sincai" din Cluj-Napoca care a fost vaccinata. La nivelul judetului Cluj, doar 43 de eleve de clasa a IV-a, din 2.812, au acceptat vaccinul impotriva virusului HPV.

Desi reprezentantii Ministerului Sanatatii sustin ca pana acum au fost imunizate 30% din cele 110.000 de eleve incluse in program, cifrele obtinute de la inspectoratele scolare par sa indice o alta realitate.
In Capitala, numai 200 din 5.800 de eleve au fost vaccinate. Potrivit lui Marian Banu, inspector de imagine la Inspectoratul Scolar Municipal Bucuresti, aceasta inseamna cam 32-35 de eleve in fiecare sector.
"Noi am facut sedinte cu parintii, le-am explicat, dar ei nu au fost de acord", ne-a declarat Carmen Toma, directoare la Liceul "Alexandru Vlahuta" din Capitala. La scoala "Sfintii Voievozi", parintii au cerut timp de gandire.

Campanie amanata in Olt

In judetul Olt, conducerea Autoritatii de Sanatate Publica a decis amanarea campaniei de vaccinare pana cand personalul sanitar si parintii fetelor vor fi complet informati despre acest vaccin.

Potrivit directorului institutiei, Marinela Madan, pana acum nici o fata din judet, din totalul celor 2.430 de eleve, nu a fost vaccinata impotriva HPV. In judetul Suceava, doar 17 fete din clasa a IV-a au fost vaccinate, dintr-un total de 4.439, in timp ce la Iasi doar 230 de fetite din 4.600 vor fi imunizate.

„Peste 2.000 de parinti au refuzat vaccinul, iar 300 dintre tutorii fetelor de clasa a IV-a nici nu s-au prezentat la informarile din scoli", a declarat dr. Irina Mitroi, director interimar al Autoritatii de Sanatate Publica Iasi.

Sefii institutiei isi pun speranta ca restul de aproape 2.200 de parinti vor fi mai receptivi la mesajele campaniei de vaccinare. In caz contrar, vor ramane nefolosite peste 4.000 de doze de vaccin.

In Timis, doar 30 de fete din 2.580 au fost imunizate impotriva cancerului de col. "Am cautat informatii peste tot: la televizor, in ziare si pe Internet, deoarece reprezentantii Ministerului Sanatatii nu ne-au lamurit suficient", ne-a spus Cristina Popa, o mama care nu a acceptat ca fetita ei sa fie vaccinata pe motiv ca aceasta este prea mica.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.