Numarul romancelor batute si maltratate de soti a crescut cu 25% in primele trei trimestre ale acestui an, fata de 2007.
In primele trei trimestre ale anului numarul femeilor care au fost inregistrate ca victime ale violentei in familie a crescut cu aproximativ 25%, comparativ cu anul 2007, a declarat presedintele ANPF, Mihaela Mostavi.

In anul 2007, s-au inregistrat aproape 5.800 de cazuri de femei abuzate, fata de 5.200 in 2006, arata statisticile ONU privind Romania. De asemenea, in intervalul ianuarie-mai 2008, numarul violurilor soldate cu moartea victimei a fost cu 21% mai mare decat in aceeasi perioada a anului 2007.

In primele trei trimestre ale anului au fost semnalate 8.484 de noi cazuri, numarul fiind aproape egal cu cel inregistrat in tot anul 2007, respectiv 8.787. "Din cifrele inregistrate in primele trei trimestre estimam ca s-a inregistrat o crestere de 25% a cazurilor raportate. Numarul real insa este mult mai mare, in urma unui sondaj realizat in acest an, stabilindu-se ca ar fi vorba de 800.000 de victime", a declarat presedintele ANPF, Mihaela Mostavi, pentru Gardianul.

Astfel, "in perioada 2004-2008, totalul victimelor in familie a ajuns la aproximativ 44.300 de cazuri, dintre care 633 de femei au decedat, numai 9 chiar anul acesta", a adaugat Mostavi. Din acest motiv, in Romania s-au infiintat 55 de adaposturi pentru ajutorarea victimelor, atat prin consiliere juridica si psihologica, cat si cu hrana si cazare gratuite de la 7 zile la 3 luni, dar si 6 centre de consiliere pentru agresori, potrivit Cotidianul.

Potrivit estimarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), peste 70% dintre femeile decedate in urma unor acte de violenta au fost ucise de partenerii lor de viata. Femeile cu varste cuprinse intre 15 si 44 de ani sunt expuse unui risc mai mare sa fie violate si abuzate decat sa se imbolnaveasca de cancer sau malarie. La nivel mondial, cel putin una din trei femei a fost abuzata sexual.


Femei in umbra. Umbre

UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie si Centrul de Informare ONU pentru Romania organizeaza campania de 16 zile "Femei in umbra. Umbre", avand drept obiectiv combaterea violentei impotriva femeii. Campania, care se integreaza in eforturile internationale similare, a inceput pe 25 noiembrie (ziua in care a fost adoptata Conventia ONU privind combaterea violentei impotriva femeilor) si se termina pe 10 decembrie (ziua internationala a drepturilor omului).

Prin toate actiunile intreprinse, organizatorii si partenerii vor sa scoata la lumina un fenomen care, de cele mai multe ori, este trecut cu vederea. Seria de sapte filme documentare, care va fi difuzata de TVR si va rula pe ecranele cinematografului Union, ale Museo Cafe si la Casa ONU este ecoul vocilor femeilor din intreaga lume care au supravietuit abuzurilor. De asemenea, prin intermediul pieselor de teatru asociate campaniei, publicul va fi adus mai aproape de suferinta si drama acestor femei.

  • FILM
Introduse de Annie Lennox, cele 7 filme din seria Femei in linia intai sunt o relatare dura si onesta a razboiului secret impotriva femeilor. In Republica Democrata Congo: Gaseste-i un nume se prezinta violul ca arma de razboi; in Turcia: Crimele in numele onoarei se spune povestea femeilor fortate sa se sinucida ca modalitate de a masca traditia uciderii in numele onoarei; in Nepal: Evadare la limita -o mama de 24 de ani ajuta autoritatile sa-l prinda pe cel care a traficat-o; in Mauritania: Cum demonstrezi un viol vedem care sunt consecintele unei legi prin care o femeie risca sa faca inchisoare daca indrazneste sa acuze un barbat de viol; in Austria: Cartonasul Rosu descoperim noua lege din aceasta tara prin care barbatii violenti sunt evacuati din casele lor; iar in Columbia: Justitie in zona mortii si in Maroc: Niciodata urmarim povestile unor femei care au dat dovada de un curaj extraordinar in fata violentei.

  • TEATRU
In "Extrem" - Teatrul ODEON, William Mastrosimone trateaza problema violului, a agresiunii impotriva femeilor si a victimelor care, deseori, nu au castig de cauza in fata legii, din pricina lipsei dovezilor. Extrem este povestea unei femei, atacata in propria sa casa de catre un violator. Ea reuseste sa faca fata atacului, chiar sa rastoarne situatia, victima preluand controlul asupra calaului. Dilema ei insa de-abia acum incepe: sa-l elibereze pe agresor riscand astfel un nou atac, sa declare totul politiei in ciuda faptului ca, din lipsa de dovezi, ar putea sa fie socotita drept mincinoasa sau sa il ucida pe atacator, devenind astfel o criminala ca si el?

"Gabriela si-a extirpat un ovar" - Trupa A$ . Piesa este povestea unui cuplu uzat, tinut in viata doar de proiectiile unui trecut indepartat revenind obsedant precum o vina. Totul porneste de la o cearta avand ca tema "ovarele Gabrielei". Tensiunea dintre cei doi creste, pana cand ceva se intampla si …
Violenta impotriva femeii este o realitate crunta, iar estimarile ONU arata ca abuzurile nu numai ca persista, ci sunt in crestere. Din pacate, de cele mai multe ori, aceste fapte fie nu sunt cunoscute, fie sunt ignorate. Strans legata de valori si traditie, adanc inradacinata in mentalitate, in felul in care sunt considerate femeile, aceasta realitate este greu de acceptat si, cu atat mai greu, de schimbat. "Nu exista o reteta pentru a combate violenta impotriva femeii. Ceea ce functioneaza intr-o tara nu poate sa dea aceleasi rezultate intr-un alt stat. Fiecare natiune trebuie sa gaseasca o strategie potrivita ei", a declarat Jan Sorensen, Coordonator rezident al activitatii ONU in Romania. "Exista, totusi, un adevar universal, aplicabil in toate tarile, culturile si comunitatile: violenta impotriva femeii nu poate fi niciodata acceptata, scuzata sau tolerata", a spus la randul sau Marlene Francois-Lays, reprezentantul UNFPA in Romania.

Costurile violentei impotriva femeii - directe sau indirecte - sunt uriase si sunt suportate de noi toti. Costurile directe tin de serviciile de tratare si de sprijinire a femeilor abuzate si ale copiilor acestora si de anchetarea si judecarea agresorilor. Costurile indirecte includ pierderea locurilor de munFemei in umbra. Umbre.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.