O ora si jumatate s-au certat, ieri dimineata, senatorii, pe o chestiune aparent lipsita de importanta: in ce zi sa fie aprobate legile organice, adica cele care presupun un numar de minimum 70 de voturi pentru a fi adoptate. Miza reala era insa una mare. Daca aceste legi vor fi aprobate lunea, asa cum a propus conducerea Senatului, inseamna ca prezenta alesilor la lucrari in zilele de joi nu mai este necesara. Astfel, saptamana de lucru se va reduce la doar trei zile. In mod normal, acest lucru ar fi trebuit sa bucure pe toata lumea, doar ca opozitia a gasit un bun prilej de a sicana puterea, care isi aduna, si asa, cu greu oamenii la vot, chiar si in cazul legilor importante.

Peperemistul Liviu Bindea a cerut ca, pe ordinea de zi de ieri, sa intre ordonanta de urgenta prin care secretarii de stat intra si ei in categoria demnitarilor, adica primesc dreptul de a-si lua la cabinet consilieri si secretare. Presedintele de sedinta, Radu Berceanu, a spus ca actul normativ are caracter organic si ar trebui adoptat luni. Si de aici a inceput balciul. "Puterea recunoaste ca nu poate face o majoritate la legile importante", a sustinut pesedistul Doru Ioan Taracila. "Banuim care este motivul pentru care vreti sa se voteze luni", a continuat Bindea, sustinut de Serban Nicolae (PSD).

Citeste si:

A urmat o pleiada de interventii contradictorii intre putere si opozitie, dar absolut nimeni nu a spus lucrurilor pe nume, in speta faptul ca joia ar fi libera daca s-ar vota doar luni. Naucit de atatea discutii, Serban Mihailescu (PSD) i-a marturisit lui Radu Berceanu ca nu mai intelege nimic: "Eu am o memorie auditiva proasta si nu mai stiu daca pozitia dumneavoastra pe care ati exprimat-o oral este aceeasi cu cea de acum un sfert de ora. Mie sa imi prezinte Biroul Permanent o nota scrisa". Iritat de atata vorbarie, Berceanu a supus la vot daca sa se introduca pe ordinea de zi proiectul cerut de Bindea. In prima etapa, senatorul PPRM a avut castig de cauza, dar doar pentru zece secunde, scorurile de pe tabela de vot electronica modificandu-se miraculos in defavoarea sa.

Opozitia a contestat votul la doua maini al unor senatori, s-a votat din nou, dar s-au suparat pesedistii, care au amenintat ca se retrag din sala pentru ca nu voteaza doar senatorii prezenti. Sedinta s-a intrerupt pentru 20 de minute si, dupa consultari, alianta guvernamentala s-a dat batuta si i-a dat castig de cauza lui Bindea. Proiectul a trecut, ba chiar cu amendamentul introducerii subprefectilor in categoria privilegiata a demnitarilor. Pe holuri, multi il injurau pe Bindea ca a prelungit cu cel putin doua ore programul de lucru, care promitea sa fie unul foarte scurt. Luati de val, senatorii au uitat de unde plecase cearta, adica nu au mai stabilit cand voteaza legile organice. Si asta pentru ca, de fapt, tuturor le convine sa concentreze legile importante in prima zi a saptamanii, pentru a putea chiuli de miercuri.