Ministerul Fondurilor Europene va fi infiintat in luna octombrie, iar cel mai probabil va fi condus de Leonard Orban, a declarat, vineri, la Craiova, ministrul Elena Udrea.

Udrea, aflata, vineri, la Craiova, pentru semnarea a trei contracte prin Programul Operational Regional depuse de Primaria Craiova, a fost intrebata de jurnalisti despre Ministerul Fondurilor Europene, ea raspunzand: "Se va infiinta probabil cel mai tarziu in luna octombrie si va fi condus, probabil, de domnul Orban".

Consilierul prezidential Leonard Orban a declarat, marti, la RFI, ca rata de absorbtie a fondurilor europene se va imbunatati "la un an, un an si ceva" de la infiintarea noului minister, el refuzand insa sa faca vreun comentariu privind informatiile legate de nominalizarea sa la conducerea acestuia.

Viitorul minister pentru fonduri europene ar urma, in opinia lui Leonard Orban, sa coordoneze, nu sa preia programele operationale de la alte ministere.

"Rolul principal al acestui minister si al ministrului responsabil ar trebui sa fie de coordonare. Nu e vorba de a prelua programele operationale care exista la diferite ministere, pentru ca asta ar insemna reinceperea procesului de evaluare, lucru care ar dura extrem de mult, ci o coordonare pe orizontala, o gestionare a problematicii extrem de largi, care se intalneste pentru toate programele operationale. Ma refer aici la chestiunile de achizitii publice, unde sunt de departe problemele cele mai mari, la chestiunile legate de capacitatea administrativa, chestiunile strategice legate de negocierea politicii de coeziune in viitoarea perspectiva financiara a Uniunii", a spus el, citat de MEDIAFAX.

BPN al PDL a decis, luni, ca in prima parte a lunii septembrie sa propuna Parlamentului restructurarea Guvernului prin adaugarea unui Minister al Fondurilor Europene, a precizat Sever Voinescu, purtator de cuvant al PDL.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.