Presedintele Traian Basescu este de parere ca reconcilierea romano-maghiara este unul dintre pilonii consolidarii Europei Centrale.
Presedintele Traian Basescu a sustinut sambata, la Scoala de vara de la Baile Tusnad, in cadrul unui seminar despre Europa Centrala, ca evolutia pozitiva a regiunii sta in reconcilierea romano-maghiara si nu se bazeaza pe etnie, istorie ori geografie, ci pe valori comune, potrivit NewsIn.

"Suntem oameni ai dialogului, si unii, si altii. Am convingerea ca vom reusi sa ne respectam reciproc punctele de vedere pana il gasim pe acela unic", a fost prima remarca a presedintelui la Scoala de vara de la Baile Tusnad. Traian Basescu a tinut sa se refere la tema seminarului la care participa, anume "Europa Centrala - centrul Europei?".

"Europa Centrala este o regiune care se consolideaza, iar reconcilierea romano-maghiara este unul din pilonii acestei regiuni. Ceea ce au reusit popoarele si politicienii celor doua tari este cel mai mare succes al nostru in ultimii 20 de ani. O reconciliere care ne permite sa privim viitorul cu incredere si care trebuie sa fie baza evolutiei relatiei dintre cele doua popoare, dintre majoritatile si minoritatile de pe teritoriul celor doua state", a spus presedintele.

"Consider in modul cel mai sincer ca o mare eroare ar fi sa credem ca putem construi o regiune a Europeni Centrale bazata pe geografie, bazata tot timpul pe elementele neplacute din istoria regiunii, bazata pe etnie, bazata pe diferentele confesionale si asa mai departe. Cheia evolutiei pozitive a acestei regiuni nu este decat o regiune care evolueaza pe baza unor valori comun acceptate. Sunt valorile pe care si Romania, si Ungaria si le-au asumat atunci cand au intrat in NATO, in UE, cand, spre exemplu, Romania va ajunge Ungaria si va intra in spatiul Schengen si asa mai departe. Nu etnia, nu credinta, nu geografia, nu istoria sunt cele care trebuie sa consolideze importanta regiunii, ci valorile, pe care si romanii, si maghiarii le asumam, declarativ cel putin, in acest moment", a afirmat Basescu.

Seful statului a admis insa ca romanii au un "decalaj" intre valorile pe care le afirma "si ceea ce fac in viata de zi cu zi". "Toti care traim pe pamant avem o sansa. Sansa este ca pamantul este rotund si fiecare dintre noi poate considera ca punctul in care se afla este centrul pamantului. Daca privim la sistemul solar la care ne aflam, noi toti spunem ca planetele se invart in jurul pamantului. Imaginati-va ca am fi pe Marte: am spune ca pamantul se invarte in jurul lui Marte. Din acest punct de vedere semnul intrebarii isi pastreaza valabilitatea. Insa l-as da deoparte cand vorbim de importanta Europei Centrale", a comentat seful statului.

Citeste si:
PREMIERĂ: Acesta este noul Peugeot E-3008. Autonomie de 700 km
PREMIERĂ: Acesta este noul...

Traian Basescu a adaugat ca a invatat sa se raporteze cu relativitate la geografie, pentru ca a inteles "ca nu o regiune sau alta e importanta, ci extrem de important este echilibrul din interiorul unei regiuni si echilibrul intre o regiune si o alta regiune". "Importanta unei regiuni este data in primul rand de capacitatea ei de a aduce plus valoare continentului pe care se afla sau lumii (…) Extrem de important este sa traim intr-o regiune in care relatiile dintre oameni, state, dintre majoritate si minoritate sa fie echilibrate", a subliniat Basescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.