”La nivel guvernamental avem data de 15 iulie ca data preliminara de inventariere a pagubelor produse de inundatii. Chiar daca evenimentele sunt in desfasurare, va solicit ca pana in 15 iulie sa ne trimiteti inventarul preliminar al pagubelor de la inundatii, in vederea accesarii Fondului de Solidaritate al UE. Avem la dispozitie zece saptamani din data de 23 iunie pentru a accesa Fondul, putem obtine maximum 75 de milioane de euro de la UE pentru repararea prejudiciilor in materie de infrastructura, in special determinate de inundatii”, a declarat Boc, potrivit NewsIn.
Prim-ministrul a spus ca saptamana trecuta i-a cerut comisarului european pentru cooperare internationala, ajutor umanitar si raspuns la crize, Kristalina Georgieva, in timpul vizitei pe care oficialul european a facut-o in zonele calamitate, ca solicitarea de asistenta inaintata de Romania sa fie abordata "cu prioritate".
"Depinde insa si de modul in care ne miscam noi, adica documentatia sa fie foarte bine facuta, realista, acoperita de documente si, dupa aceea, evident ca banii pot veni de la UE", a spus seful Executivului.
"Deci avem data de 15 iulie cu mentiunea ca, in cazul in care apar si ulterior evaluari de pagube, pot fi adaugate la solicitarea initiala a Romaniei, dar important este sa deschidem procedura", a conchis premierul.
Premierul Emil Boc a mers duminica in localitatea tulceana Ceatalchioi, afectata de inundatii, dupa care a participat la sedinta Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Alpha Bank a avut un profit net de 16 milioane de euro în T1 2024
Sursa: futurebanking.ro
-
Irina Columbeanu vine în România! Proprietarul azilului unde locuiește tatăl...
Sursa: kudika.ro
-
iSense Solutions: Cum arată topul celor mai cunoscuți lideri din România
Sursa: wall-street.ro