Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, precizeaza pe blogul sau ca nu va fi candidatul-femeie la prezidentialele din 2014, deoarece considera ca este de abia la inceputul carierei sale politice. Aceasta afirma insa ca o femeie "hotarata, inteligenta" poate sa devina intr-o zi presedinte.

Intr-o postare pe site-ul sau, Udrea da explicatii despre o declaratie recenta: Romania are nevoie de o dictatura luminata.

Dictatura legii apare atunci cand politicienii sunt constienti de rolul lor in societate, de responsabilitatile care le revin si de nevoia de a se gandi mai degraba la oamenii din randurile carora provin decat la propria propasire materiala. Numai astfel vom putea avea legi bune, facute pentru a servi interesul general, nu interesul personal. Numai atunci vom avea cu adevarat legi punitive mai apropiate de nevoile unei tari in care coruptia isi face in continuare de cap. Dictatura legii are nevoie de caractere tari, de oameni cu autoritate, care sa-si asume propriile decizii. Cu cat mai multi, cu atat mai bine! Nu trebuie sa abdicam, nici macar pentru o clipa, de la principiul ca oamenii care au responsabilitati trebuie sa aiba si autoritate. Altfel, ajungem intr-un ciclu infinit de tiranii ale contestatarilor. Cream un deconstructivism social de parada, care nu ne ajuta atunci cand trebuie sa luam decizii. Cred ca avem nevoie de o mana forte, de-acum mult uzatul stereotip al mainii de otel intr-o manusa de catifea", scrie secretarul executiv al PDL, transmite NewsIn.

"Pentru ca am fost intrebata daca o asemenea <mana forte> poate fi o femeie, nu ezit sa spun ca raspunsul este <da>. Cu toate tentatiile misogine din societatea romaneasca, sunt absolut convinsa ca o femeie hotarata, inteligenta si care stie ce vrea poate sa devina intr-o zi
presedintele acestei tari. De ce nu, chiar in 2014
", mai spune Udrea.

Cu toate acestea, ministrul precizeaza ca nu va candida la prezidentialele din 2014, deoarece se afla de abia la inceputul carierei sale politice. "Si ca nu cumva sa creez palpitatii unei parti a presei sau chiar Opozitiei, cum ca as vrea sa candidez la prezidentialele de peste 4 ani, o sa spun raspicat: nu voi fi eu candidatul-femeie din 2014. Cariera mea politica, asa cum o vad eu, este undeva la inceputul sau. Si ca orice inceput, consider mai potrivit sa construiesc ceva durabil in timp. De aceea, dincolo de functii politice de prim rang in Partidul Democrat Liberal sau de o candidatura la prezidentiale, prioritatile mele sunt altele si tin de ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Nu voi pregeta sa spun din nou ca <Locuinte pentru tineri>, <Renasterea satului romanesc> sau promovarea turismului romanesc sunt lucrurile carora imi dedic toata energia si priceperea in acest moment", arata Elena Udrea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.