Ionel Marian Tabara a contestat la CCR decizia BEC prin care i s-a respins candidatura pentru alegerile prezidentiale.
Curtea Constitutionala are, potrivit Constitutiei, printre atributii: vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si confirma rezultatele sufragiului; vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia.
Presedintele Asociatiei Pro Democratia, Cristian Parvulescu, a declarat, luni, pentru NewsIn, ca a inregistrat luni, la ora 11.00, la Curtea Constitutionala (CCR), o contestatie privind nerespectarea procedurii de organizare a referendumului.
Cristian Parvulescu a explicat, pentru NewsIn, ca s-a adresat CCR cu aceeasi motivatie avuta si la Curtea de Apel Bucuresti (CAB), unde ceruse suspendarea decretului privind referendumul din 22 noiembrie. Curtea de Apel Bucuresti i-a respins ca inadmisibila, pe 19 noiembrie, acesta cerere, astfel incat APD s-a adresat CCR, mai ales ca reprezentantii Administratiei Prezidentiale au sustinut ca nu CAB, ci Curtea Constitutionala este competenta sa judece o astfel de speta.
Cristian Parvulescu a mai declarat ca, de fapt, contesta decretul prezidential privind referendumul, pentru a demonstra ca acesta este un act administrativ si poate fi judecat.
Avocatul Asociatiei Pro Democratia a afirmat, de asemenea, pentru NewsIn, ca a depus contestatia in baza articolului 146 litera i din Constitutie, potrivit caruia "vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia".
Constitutionalistul Ioan Stanomir a declarat tot luni, pentru NewsIn, ca ONG-urile se pot adresa Curtii Constitutionale in legatura cu referendumul, dar ca ar fi trebuit ca actiunea sa fie introdusa inainte de 22 noiembrie.
Pe de alta parte, profesorul de drept constitutional Radu Carp a spus, pentru NewsIn, ca este vorba despre un decret normativ, care nu poate fi atacat in justitie, dar poate fi contestat la CCR, insa nu de un ONG. Carp a precizat ca ONG-urile se pot adresa direct Curtii Constitutionale numai daca vor sa sesizeze fraude electorale.
Alegerile prezidentiale, contestate la CCR
INTACT IMAGES/Jurnalul National/Victor Stroe
CCR a inregistrat solicitarea PRM de anulare a alegerilor prezidentiale, contestatia Asociatiei Pro Democratia privind nerespectarea procedurilor de organizare a refererendumului si o contestatie impotriva deciziei BEC de respingere a unei candidaturi pentru prezidentiale.
Discutii asupra articolului "Alegerile prezidentiale, contestate la CCR":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
te-ai vindut porcule de asta ai luat putine voturi nu te plinge
(1 comentariu, 37 vizualizari)
ai tradat dreptatea de care romanii au nevoie sa-ti fie rusine ,o sa cistige batrinul alegerile din nou si o sa-ti para rau .rusine sa-ti fie
