Unii speculanti considera ca, in absenta lui Basescu, lupta pentru presedintie se va da intre actualul premier, Emil Boc si primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Desi pare un scenariu cu o tenta stiintifico-fantastica asta nu insemna ca nu este posibil, mai ales ca in cazul primarului Oprescu exista si un precedent, Traian Basescu, si el fost primar de Bucuresti.

Cum s-a ajuns la un asemenea scenariu? Ei bine, pentru inceput, Presedintele Basescu a declarat in urma cu cateva saptamani ca ia in calcul si varianta sa nu mai candideze pentru un nou mandat la Cotroceni, asta daca alianta PSD-PD-L, sustinuta de el, va esua.

Astfel, in cazul absentei lui Basescu din cursa pentru presedintie, fiecare partid incearca sa isi desemneze candidati puternici. Din partea PSD sa fie Adrian Nastase, Mircea Geoana sau…? PNL, si el nesigur, ii impinge in fata pe Tariceanu si Antonescu. Din partea PD-L, am putea avea o surpriza in posibila candidatura a lui Stolojan, sau poate Boc, dar asta doar in cazul in care Basescu se tine de cuvant si nu candideaza. Si auto-renegatul Sorin Oprescu ar putea intra in cursa, insa ca independent. Deocamdata solutiile sunt multe, dar oare sunt si bune?

Cine ar fi un bun presedinte pentru Romania? - spune-ti parerea pe Forum!
  • 1. In cazul lui Adrian Nastase, teancul de procese de la DNA ar putea constitui un impediment. In cazul in care acesta ar decide sa candideze la prezidentialele din 2009 s-ar putea lovi de "refuzul sprijinului" colegilor din PSD din cauza problemelor de imagine. Desi Nastase ii considera pe acuzatorii sai ca fiind "smecheri de doi lei", iar procesele de la DNA ca fiind "testele lui Basescu pentru PSD", aceste considerente nu ii spala imagine deja partial compromisa din ochii electoratului.

Nastase: 'Dosarul DNA este un test a lui Basescu'

  • 2. Urmatorul pe lista PSD ar putea fi Mircea Geoana, dar si in cazul sau lupta ar fi una foarte dificila. In primul rand, Geoana ar trebui sa se impuna, pentru inceput, macar in interiorul partidului, iar apoi in fata electoratului. Geoana spunea inca din timpul campaniei electorale din noiembrie 2008 ca daca va pierde fotoliul de premier, ceea ce s-a si intamplat, atunci va candida pentru prezidentiale. Dar cu toate ca "aspiratiile sunt inalte", sansele sunt destul de slabe. Geoana va trebui sa scape de emblema "prostanacului" si sa devina suficient de credibil si puternic in fata electoratului, sa isi indeplineasca promisiunile facute in Campania pentru guvernare, iar abia apoi sa se gandeasca la functii mai inalte in stat.

Avant spre Cotroceni
Geoana: 'Cine crede ca alegerile prezidentiale vor fi un joc de domnisoare se inseala'

  • 3. Urmatorul pe lista de posibili inlocuitori ai lui Basescu este primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Desi acesta s-a retras din PSD inainte de alegerile locale acesta ar putea reveni alaturi de socialisti pentru prezidentiale. Acesta pare un scenariu destul de ciudat, dar este posibil, si nu trebuie sa uitam ca avem un precedent, deoarece si Basescu, inainte de a fi Presedinte a fost primar de Bucuresti. In plus, Oprescu se situeaza pe locul doi in topul "increderii" populatiei, dupa Traian Basescu, iar daca acesta din urma se retrage din "marea competitie", drumul lui Oprescu spre Cotroceni ar putea deveni sigur si fara obstacole.

Surse din PSD care au "demascat" planul secret al lui Oprescu sustin ca in intervalul aprilie-mai, Sorin Oprescu ar urma sa demisioneze din functia de primar al Bucurestiului, iar apoi sa-si depuna candidatura la alegerile pentru Presedintie, care vor avea loc in toamna.

Strategia folosirii Primariei Generale sau a altor autoritati publice locale ca trambulina politica pentru cea mai inalta functie a statului a fost pusa in practica cu succes de actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu. Dupa ce si-a consolidat capitalul politic ca primar general drumul catre Palatul Cotroceni a fost unul extrem de scurt.

Insa chiar daca Oprescu decide sa candideze, acesta nu va beneficia de sprijinul social-democratilor. PSD a declarat in 10 februarie ca partidul nu il va sprijini pe Sorin Oprescu intr-o posibila candidatura la prezidentiale, ci ei vor prefera sa sprijine un membru de partid.

Planul din umbra. Oprescu se pregateste sa demisioneze de la primarie pentru a se pregati de prezidentiale

  • 4. In multitudinea de posibili condidati socialisti isi iveste capul si actualul premier, Emil Boc, si el un fost primar, de data asta de Cluj. Prin posibila renuntare a lui Basescu la fotoliul de la Cotroceni, acesta ii lasa drum liber lui Boc catre presedintie. Desi posibilitatea candidaturii lui ar depinde de un succes in fotoliul de premier, acesta nu beneficiaza de sanse prea mari, mai ales dupa dovezile de reticenta din partea electoratului in momentul numirii sale ca prim-ministru. Daca totusi s-ar decide sa candideze, cel mai mare avantaj al sau ar fi ca ar beneficia de intreaga sustinere a lui Traian Basescu, lucru care i-ar putea aduce un avantaj in ochii electoratului.

  • 5. O alta posibilitate pentru prezidentiale ar fi o candidatura surpriza din partea “indecisului” Theodor Stolojan. Pe cand candidatura lui Boc ar putea depinde de retragerea lui Basescu, cea a lui Stolojan nu mai depinde de nimic, decat de el. Acesta ar putea sa surprinda electoratul cu o candidatura din postura de independent. Desi Stolojan face inca parte din PD-L, relatiile acestuia cu ceilalti lideri de partid parca nu mai sunt la fel de bune ca mai demult. Dupa ce a renuntat la nominalizarea in functia de premier pe "motive personale", mai exact pe "divergente la nivelul luarii deciziilor importante, si a numirii de ministri" acesta pare sa nu se mai intereseze prea mult de activitatea partidului sau. In privinta lui Stolojan ar putea fi vorba de unul din doua scenario: ori se retrage definitiv din politica ori incearca o revenire spectaculoasca cu o candidatura la prezidentialele din aceasta toamna.

  • 6. Plecand din "gradina guvernarii" si trecand la opozitie, din partea PNL, cel mai bun candidat pentru presedintie ar fi fostul premier Calin Popescu Tariceanu. Acesta a recastigat putin din popularitatea pierduta pe ultima suta de metrii de guvernare, prin criticarea gafelor actualului Guvern. Tariceanu a reusit sa demonstreze electoratului ca decizia Guvernului sau de a nu majora salariile bugetarilor a fost una corecta, din cauza lipsei de fonduri. Fostul premier nu pierde nicio ocazie pentru a reprosa Guvenului Boc faptul ca promisiunile facute de PSD si PD-L in campania electorala nu pot fi indeplinite, si lauda necontenit proiectul de buget facut de Guvernul Tariceanu, sustinand ca acesta ar fi “salvat Romania” de la dezastrul crizei economice.

  • 7. In cazul in care Tariceanu va decide sa nu intre in cursa pentru Cotroceni, urmatorul pe lista liberalilor este vicepresedintele Crin Antonescu. Conform Cotidianul acesta si-a anuntat intentia de a candida la presedintie cu o conditie - PNL sa convoace congres extraordinar in martie. "Daca si numai daca va avea loc un congres extraordinar, exista posibilitatea sa depun candidatura la aceste doua functii (n.red. - preºedinte PNL si sef al statului), in ordinea in care se vor vota, daca ele se vor vota. Eu sunt convins ca e nevoie de un congres extraordinar in martie", declara recent Antonescu.

  • 8. Conform Academiei Catavencu, in laboratoarele PNL se mai pregateste insa o varianta: Dinu Patriciu. Solutia Patriciu nu a fost insa confirmata oficial.

  • 9. - 10. ? Lista posibililor candidati la alegerile din aceasta toamna se incheie cu "disparutii de pe scena politica", liderii de partid Corneliu Vadim Tudor (PRM) si Gheorghe Becali (PNG), care ar intra in campania elecorala cu cele mai mici sanse. Tinand cont ca la alegerile parlamentare din noiembrie nici PRM si nici PNG nu au reusit sa depaseasca pragul de 5% pentru a intra la Guvernare, sansele lor la fotoliul de la Cotroceni sunt minime. Lucru care ar putea totusi sa nu ii impiedice sa candideze, desi nici Vadim Tudor si nici Gigi Becali nu au dat inca nicio declaratie in aces sens, fiind ocupati cu alte probleme. Vadim Tudor se lupta in continuare cu votul uninominal, iar Gigi Becali cu fotbalul.

Indiferent daca Basescu va renunta sau nu la lupta pentru presedintia Romaniei, alegerile din aceasta toamna se anunta a fi unele de maxima intensitate, fiecare dintre noi asteptand cu sufletul la gura pentru a vedea cine "indrazneste" sa se arunce in marea competitie.

INSOMAR: Traian Basescu ar castiga alegerile prezidentiale din primul tur