Raportul Amnesty International pe 2010 spune ca mai multe state europene, inclusiv Romania, au fost implicate in transferuri extraordinare si constanta persistenta discriminarii romilor, dar si accentuarea islamofobiei pe continentul european.

  • Drepturile unora, ignorate

"Guvernele trebuie sa se asigure ca nimeni nu este deasupra legii si ca toata lumea are acces la justitie pentru toate incalcarile drepturilor omului", a spus secretarul general al organizatiei, Claudio Cordone. Raportul spune ca natiunile continua sa apere drepturile unora, in timp ce drepturile altora sunt ignorate, din motive politice, relateaza NewsIn.

Europa de Vest nu si-a indeplinit promisiunile in mai multe domenii, spune raportul, fiind vorba mai ales despre drepturile imigrantilor, ale minoritatilor si celor acuzati de acte cu legaturi cu terorismul. Securitatea nationala si temerile legate de terorism au dus de prea multe ori la incalcarea drepturilor omului, unele state europene fiind implicate in "transferuri extraordinare" - suspectii de terorism erau trimisi in state terte, unde in general se practica tortura, pentru a fi interogati. Altii erau tinuti in detentie fara acces la avocat sau in conditii neadecvate.

  • Transferul unor suspecti de terorism

Amnesty spune ca mai multe state europene - Polonia, Italia, Romania, Lituania si Germania - au fost implicate in transferarea unor suspecti de terorism catre locuri in care exista riscul sa fie torturati. Organizatia a condamnat si practica Germaniei de a folosi "asigurari diplomatice" pentru a justifica transferarea unor suspecti de terorism in astfel de state. Germania este criticata in legatura cu o ancheta parlamentara pe tema implicarii tarii in transferurile extraordinare, ce a absolvit statul de orice vina, in pofida dovezilor ce indicau contrariul.

In cazul Romaniei, Amnesty scrie ca, in replica la o cerere a APADOR-CH, guvernul a confirmat ca o aeronava operata de CIA a decolat si aterizat pe teritoriul romanesc, asa cum se identificase anterior intr-un raport al Consiliului Europei. Raportul comisiei senatoriale de ancheta, care a investigat afirmatiile in 2006 si 2007 privitoare la existenta unor inchisori secrete in Romania si a fost adoptat in 2008, ramane clasificat.

Citeste si:
Amnesty International: Rusia a folosit muniţie cu dispersie la Harkiv
Amnesty International: Rusia...

  • Problema romilor

Minoritatea roma a continuat sa fie vizata in Romania de prejudecati si discriminare in accesul la educatie, sistemul de sanatate si accesul la locuinte. Potrivit unui Barometru din 2009, 55% dintre respondenti cred ca romilor nu ar trebui sa li se permita sa calatoreasca in strainatate pentru ca strica imaginea tarii, in timp ce 43% spun ca nu ar angaja romi, pentru ca acestia sunt "lenesi si hoti". Raportul mentioneaza cazul Miercurea Ciuc, unde, la cinci ani de la evacuarea fortata, aproximativ 75 de romi continua sa locuiasca in conditii inadecvate. De cand au fost relocati de autoritati, locuiesc in baraci supraaglomerate. Cu privire la tortura si rele tratamente, AI mentioneaza faptul ca in aprilie CEDO a decis ca Romania a incalcat interzicerea torturii, in cazul lui Nicu Olteanu, arestat in 1997 suspectat ca a furat sase sticle de apa minerala. El s-a plans ca a fost impuscat in picior la sectia de politie, dupa ce a incercat sa fuga, si ca nu a primit asistenta medicala corespunzatoare.
Citeste si:
Chase & Status pregătesc un show incendiar la festivalul Massif
Chase & Status pregătesc un...

Amnesty mai spune in raport ca actuala criza economica a exacerbat in general discriminarea la adresa minoritatilor de imigranti si minoritatilor etnice.

  • Islamofobia, din ce in ce mai raspandita

Documentul mentioneaza referendumul din Elvetia de interzicere a minaretelor, in noiembrie 2009, ca "un exemplu al pericolului initiativelor populare ce transforma drepturile in privilegii".

Documentul mentioneaza decizia guvernului italian de a trimite inapoi imigranti in Libia, "o tara fara proceduri functionale de asigurare a azilului". Turcia si Ucraina au fost criticate pentru ca au fortat refugiati si solocitanti de azil sa revina in tarile lor, unde erau expusi incalcarii drepturilor omului, iar Grecia si Malta sunt criticate pentru ca tin astfel de imigranti in conditii inacceptabile.

Citeste si:
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
Șeful Statului Major al...

Raportul identifica o discriminare sistematica impotriva comunitatilor rome din mai multe state europene: scoli sub standarde pentru copiii romi din Slovacia si Cehia, evacuari fortate in Italia, Serbia si Macedonia si asalturi si crime in Ungaria.

Ca exemplu de islamofobie este dat posterul de campanie al Partidului Poporului din Elvetia, ce prezinta o femeie cu burqa avand pe fundal steagul Elvetiei cu minarete iesind din el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.