Noua persoane si-au pierdut viata si inca sase se afla in stare critica, dupa ce un avion apartinand companiei Turkish Airlines s-a prabusit miercuri in apropiere de aeroportul Amsterdam-Schiphol. Specialistii sustin ca accidentele aviatice produse in ultima vreme se soldeaza cu din ce in ce mai putine victime, datorita noilor reglementari referitoare la aeronave.

Ministrul turc al Transporturilor, Binali Yildirim, s-a declarat suprins de faptul ca nu au existat mai multe victime, noteaza The Huffington Post. "Miracolul" la care face referire oficialul turc este pus pe seama faptului ca avionul nu a aterizat pe o suprafata foarte dura si a faptului ca nu a izbucnit niciun incendiu.

Un avion Boeing 737 al companiei turce Turkish Airlines ce venea de la Istanbul cu 134 de persoane la bord s-a prabusit miercuri dimineata, in timp ce incerca sa aterizeze pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Avionul s-a prabusit la aproximativ trei kilometri de pista aeroportului, pe un camp de pe marginea unei autostrazi, la mica distanta de case, potrivit imaginilor televiziunii olandeze.

Autoritatile olandeze au mentinut bilantul de noua morti in accidente, anuntat anterior, in timp ce guvernatorul Istanbulului, Muammer Guler, a vorbit de un al zecelea deces. Trei membri ai echipajului au murit in cabina avionului, de unde nu le-au fost scoase cadavrele inca, a anuntat un purtator de cuvant al Parchetului.

Circa 60 de ambulante au fost trimise la fata locului, iar 150 de persoane au participat la operatiunile de salvare, potrivit lui van der Zande.

Potrivit purtatorului de cuvant al Consiliului de ancheta pentru securitate, autoritatile au reusit sa recupereze cutia neagra a avionului. Purtatorul de cuvant nu a putut confirma sau infirma afirmatiile autoritatilor turce, potrivit carora pilotul avionului ar fi cerut autorizatie pentru o aterizare de urgenta inainte de a se prabusi.

Aparatul, un Boeing 737-800 al Turkish Airlines, care a decolat de la Istanbul cu 127 de pasageri la bord si sapte membri ai echipajului, s-a prabusit la circa trei kilometri de aeroportul Amsterdam-Schiphol, la ora locala 10.31 (11.31 ora Romaniei). Avionul decolase la 8.22 ora locala si a Romaniei din Istanbul, cu destinata Amsterdam.

Pasagerii au declarat ca avionul a intrat intr-un gol de aer inainte de a se prabusi pe un camp, unde s-a rupt in trei.

"Cand avionul se pregatea sa aterizeze normal, am avut impresia ca am cazut intr-un gol de aer, iar pilotul a pierdut controlul aparatului", a spus Tuncer Mutluhan, un bancher din Olanda, pentru postul turc NTV. "Deodata avionul a cazut. Totul s-a petrecut in trei pana la cinci secunde... Apoi a izbucnit panica", a adaugat el.

Un alt pasager, Kerem Uzel, a spus ca avionul "se afla la 600 de metri altitudine cand a fost anuntata aterizarea". "Am pierdut brusc altitudine, ca si cum aparatul ar fi intrat intr-o zona cu turbulente", a adaugat el. "Coada avionului a atins solul... si am alunecat", a precizat Uzel.

Potrivit NewsIn, mai multi martori oculari au declarat ca aparatul nu a luat foc si ca avea viteza mica atunci cand s-a prabusit.

Acesta este al cincilea aeroport din Europa in ceea ce priveste numarul de pasageri - 47,7 milioane in 2007 - potrivit cifrelor oferite de Consiliul International al Aeroporturilor din Europa.


  • Transporturile aeriene, din ce in ce mai sigure

Potrivit datelor statistice publicate de Biroul de Inregistrare a Accidentelor Aviatice cu sediul in Viena, cu doar 766 de morti, anul 2004 a fost cel mai sigur pentru traficul aerian, iar judecand dupa numarul de accidente, cel mai sigur an a fost 2007, cand s-au petrecut 136, cu 28 de accidente mai putine decat in 2006, scrie Cotidianul. 1972, anul in care au murit in astfel de accidente 3.214 oameni, a fost cel mai negru din istoria aviatiei. Kieran Daly, expert in transporturi aeriene, sustine, invocand experienta recentului accident de la New York si incidentul de miercuri de la Amsterdam, ca sansele de-a supravietui unui accident aviatic sunt din ce in ce mai crescute. Potrivit lui Daly, citat de CNN, erau de vina, in esenta, pentru victimele accidentelor aviatice, dar ca mai multe acte legislative au reglementat materialele care pot fi folosite la constructia avioanelor. "Este meritul companiilor Boeing si Airbus ca avionele lor sunt atat de sigure. Majoritatea accidentelor se petrec acum dintr-o cauza singulara, cum ar fi pasarile care intra in motor, cauze ce nu pot fi combatute prin legi", a afirmat Daly.

  • Turkish: 900 de morti in 50 de ani

Potrivit site-ului airdisaster.com, avioanele Turkish Airlines au fost implicate in 13 accidente inainte de tragedia de miercuri de la Amsterdam. Accidentele s-au soldat cu 897 de morti in 50 de ani. Cel mai dramatic accident s-a petrecut in localitatea franceza Bois d’Ermenonville, in martie 1974. Atunci, toti cei 346 de oameni aflati la bordul avionului MacDonnell Douglas DC-10 au pierit dupa ce aeronava a explodat din cauza decompresiei, relateaza Cotidianul. Vina pentru accident o poarta producatorii aeronavei care nu au sesizat o problema de fabricare la usile modelului DC-10. Cele mai multe victime din istoria accidentelor aviatice s-au inregistrat in 1977, cand doua avioane Boeing 747 s-au ciocnit pe pista aeroportului din Tenerife, ceea ce a dus la moartea a 583 de oameni.

Visit msnbc.com for Breaking News, World News, and News about the Economy


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.