"Banca Central Europeana (BCE) si-a tinut promisiunile de stabilitate facute la infiintarea zonei euro", a dat asigurari Trichet, ca raspuns la criticile recente ale Germaniei, legate de deprecierea monedei unice, care a fost afectata de problemele de deficit din Grecia si din alte tari din regiune, informeaza NewsIn citand AFP.
Joi, cancelarul german Angela Merkel a declarat ca "poporul german a abandonat marca, mizand pe stabilitatea euro", iar "increderea sa nu ar trebui tradata".
In contextul crizei din Grecia, 46% dintre germani au declarat ca ar fi dispusi sa ia in calcul o revenire la marca germana, in cazul in care deprecierea monedei unice persista, arata un sondaj realizat de cotidianul Bild.
In cadrul interviului, Trichet a accentuat beneficiile unei inflatii moderate, asigurand ca acesta ramane obiectivul principal al BCE. "Criza financiara nu a schimbat aceasta convingere fundamentala. (...) BCE se va axa in continuare pe stabilitate si pe incredere. Este alaturi de cetateni", a spus el.
De cealalta parte, in "tabara adversa", unul dintre statele PIGS (n.r. Portugalia, Irlanda, Grecia, Spania), tarile membre UE care au, poate, cele mai mari probleme, "cere ajutor". Astfel, ministrul portughez de finante, Fernando Teixeira dos Santos, a declarat vineri dupa ce liderii europeni au ajuns la un acord privind sustinerea Greciei, ca Europa trebuie sa creeze un fond care sa permita oferirea de solutii in cazul unor crize economice viitoare, relateaza Les Echos.
Chiar daca datoria si deficitul Portugaliei sunt cu mult sub nivelul din Grecia, unii investitori considera ca si aceasta tara este o veriga slaba a zonei euro, din cauza scaderii competitivitatii si perspectivelor reduse de crestere.
"Odata ce revenirea sistemului financiar va fi asigurata, trebuie sa ne gandim la posibilitatea de a crea un fond la nivel european pentru a oferi, cel putin partial, solutii la crizele viitoare", a declarat Fernando Teixeira dos Santos.
Achiziție surpriză: Hellenic Dairies preia Dodoni și schimbă...
De asemenea, el a cerut o reglementare la scara europeana si supravegherea fondurilor speculative, pentru a evita o noua criza financiara. "Chiar daca nu sunt in centrul crizei financiare, fondurile speculative si alte investitii alternative au o resposabilitate evidenta la nivel international, ce justifica o armonizare a regulilor de supraveghere cel putin la nivel european", a explicat el. [Solutia pentru crizele interne din UE: Infiintarea unui Fond Monetar European?]
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro