Hidroelectrica a initiat, la 1 decembrie, negocieri cu toti beneficiarii de acorduri directe de achizitie a electricitatii in vederea majorarii preturilor de vanzare, a reducerii cantitatilor de electricitate si a duratei contractelor.
- "O parte dintre companii au acceptat cresterea preturilor electricitatii pe care o cumpara de la Hidroelectrica, o parte au fost de acord cu cresterea preturilor si reducerea cantitatilor. Unii au acceptat o crestere foarte mica a tarifelor", au afirmat sursele, citate de MEDIAFAX.
Potrivit acestora, in cazul unor contracte preturile de vanzare au urcat, dupa negocieri, la 155-164 lei/MWh, fata de o medie de 130 lei/MWh, iar cantitatile au coborat cu procente cuprinse intre 10% si 20%.
Renegocierea cu “baietii destepti” din energie a esuat
Renegocierea acestor contracte si anularea, in limitele legii, a acordurilor care nu pot fi renegociate, au fost cerute autoritatilor romane de catre reprezentantii Fondului Monetar International (FMI).
Termenul stabilit de FMI a fost 15 februarie, dar pana la acea data autoritatile nu au finalizat discutiile. Drept urmare, Ministerul Economiei, actionarul majoritar al Hidroeletrica, a transmis Ministerului Justitiei documentele pentru analiza in vederea anularii contractelor.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro