Reuniunea de luni a board-ului Fondului Monetar pe tema celei de-a patra transe a imprumutului pentru Romania se amana pe o perioada nedeterminata. Amanarea reuniunii a fost anuntata de catre seful misiunii FMI de evaluare a acordului FMI cu Romania, Jeffrey Franks

  • FMI pune Romania pe linia de asteptare.

Fondul Monetar International (FMI) evalueaza impactul deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), pana la identificarea unor masuri alternative, reuniunea Consiliului FMI programata pentru luni, 28 iunie, fiind amanata, a transmis seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks.

Jeffrey Franks a explicat ca Fondul evalueaza impactul hotararii Curtii Constitutionale cu privire la masurile fiscale propuse de guvern, precizand faptul ca "masurile afectate reprezentau o parte importanta a modificarilor aduse programului care este sprijinit de un acord stand-by", potrivit NewsIn.

"Pana la identificarea unor masuri alternative, reuniunea Consiliului privind cea de-a patra revizie a aranjamentul stand-by, programata pentru luni, 28 iunie, a fost amanata", a transmis seful misiunii FMI in Romania, vineri noapte, intr-un comunicat. Acesta a adaugat ca discutiile privind masuri alternative sunt deja destul de avansate. "Suntem increzatori ca vom reusi sa inaintam revizia Comitetului executiv al Fondul foarte curand", a adaugat Jeffrey Franks

In prezent, FMI calculeaza impactul deciziei Curtii Constitutionale din Romania asupra masurilor fiscale propuse de Guvern. Masurile respinse de CCR reprezinta o modificare importanta in acordul negociat de FMI cu Romania, iar amanarea are menirea de a da timp guvernantilor romani sa gaseasca masuri alternative, potrivit reprezentantilor FMI.

Board-ul decizional al Fondului ar fi trebuit sa discute luni cel de-al patrulea raport asupra programului economic al Romaniei. Daca raportul ar fi fost aprobat, Romania trebuia sa primeasca cea de-a cincea transa, in valoare de aproximativ 900 de milioane de euro, din cadrul imprumutului de 12,9 miliarde de euro acordat de FMI, scrie Realitatea.

Guvernul si Fondul Monetar International discuta 6-7 variante de mentinere a deficitului bugetar in limita a 6,8% din PIB, dintre care cele mai multe prevad cresteri de taxe, fara ca la acest moment sa se discute si de impozitarea pensiilor sub 1.000 lei, potrivit reprezentantului Romaniei la FMI, relateaza Adevarul.

Citeste si:
Grindeanu îl atacă dur pe Cîțu: „Băieţel alintat de tătucul de la...
Grindeanu, atac dur la adresa...


Executivul s-a reunit in sedinta extraordinara

  • Planul B - Creste TVA-ul?

In cautarea unor noi masuri de austeritate, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, propune o crestere a TVA-ului la 23%, propunere principala a Guvernului Boc ca Plan B. pentru mentinerea acordului cu FMI, dar si impozitarea progresiva a pensiilor.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat la randul sau, vineri, ca specialistii Fondului estimeaza ca TVA-ul va trebui sa creasca la aproximativ 23%."Planul B exista, dar nu este planul de la Bucuresti, ci planul de la FMI, care inseamna cresterea taxelor, probabil a TVA-ului. Estimarile pe care le fac specialistii Fondului in acest moment sunt ca va fi un TVA probabil undeva spre 23 la suta", a spus social-democratul, relateaza NewsIn.

"Din informatiile mele, un prim contact cu Fondul Monetar a avut loc deja in aceasta dupa amiaza. Guvernul va fi obligat sa mareasca taxele si impozitele - decizie gresita, care va conduce la incetinirea cresterii economice, la scaderea puterii de cumparare, va creste evaziunea fiscala si sectorul privat va privi si cu mai multa manie justificata impotenta acestui Guvern si aceasta guvernare", a adaugat presedintele Senatului.

Citeste si:
Membri ai clanului Cordunenilor ar fi vizați pentru camătă și...
Membri ai clanului...

Economistii iau in calcul majorarea TVA-ului


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.