Pretul gazelor naturale pentru populatie va fi inghetat pana la finele lunii martie 2013, odata cu prelungirea cu un an a unui ordin prin care s-a stabilit ca tarifele nu se modifica in perioada 1 iulie 2011-31 martie 2012.

Companiile si populatia platesc tarife diferite la gazele naturale, in functie de felul in care se combina gaze din productia interna, gaze importate si gaze din depozitele de inmagazinare. Gazele produse in Romania sunt de circa doua ori mai ieftine comparativ cu cele importate din Rusia.

Facturile la gaze si energie ar putea creste din 2013

Guvernul a decis anul trecut sa nu modifice in intervalul 1 iulie 2011 - 31 martie 2012 pretul gazelor naturale livrate populatiei si unor institutii publice, precum scoli sau spitale. In acelasi timp, a crescut pretul platit de consumatorii industriali, relateaza realitatea.net. Proiectul ANRE urmareste sa prelungeasca acest ordin cu un an.

"Pentru consumatorii casnici si producatorii de energie termica, numai pentru gazele utilizate la producerea de energie termica in centralele de cogenerare si in centralele termice destinata consumului populatiei, structura amestecului de gaze naturale se stabileste de ANRE, astfel incat sa se asigure, pana in 31 martie 2013, mentinerea nemodificata a valorii sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achizitie a gazelor furnizate in regim reglementat acestor categorii de consumatori", se arata intr-un proiect de ordin elaborat de ANRE, Ministerul Economiei si Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.