Noul program Prima Casa, prin care garantia de la stat va acoperi doar jumatate din valoarea imprumutului, va putea fi aplicat doar de bancile cu risc redus, pentru care normele de creditare aprobate de BNR permit un avans minim de 10% din imprumut.

Guvernul a insistat sa mentina in varianta noua a programului Prima Casa toate conditiile initiale, inclusiv cea privind solicitarea unui avans de 5% din valoarea creditului, chiar daca numai jumatate din imprumut va fi garantat de stat. In cazul acoperirii integrale a riscului prin garantie suverana, bancile nu mai erau obligate sa respecte prevederile din normele interne referitoare la avansul minim pentru creditele acordate populatiei, scrie MEDIAFAX.

Pentru o garantie a statului de numai 50% din valoare, institutiile de credit vor aplica, insa, pentru jumatate din imprumut regulile de avans din normele interne aprobate de BNR. stfel, pentru a solicita un avans de numai 5%, o banca ar trebui sa aiba prin norme posibilitatea de a practica un avans de 10% din total imprumut.


Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea, spune insa ca bancile comerciale care au avut aprobat prin norme un avans minim de peste 10% si vor sa participe la noul program Prima Casa pot solicita bancii centrale modificarea normelor interne.

Aceasta actiune, a continuat Ghetea, ar fi necesara nu doar pentru creditele noi, cat si pentru creditele deja acordate in programul Prima Casa, pentru care garantia suverana va fi redusa la jumatate.[Guvernul schimba programul "Prima Casa"]

Guvernul a decis, la finele lunii martie, sa permita bancilor interesate injumatatirea garantiei de stat deja contractate prin programul Prima Casa si utilizarea sumelor astfel eliberate pentru garantarea de noi credite ipotecare.

De asemenea, in noua formula vor putea fi incluse si persoanele care detin deja o casa in suprafata maxima de 50 metri patrati si doresc un confort sporit.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.