Nutu Camataru, la primul interviu din viata lui. Ion Balint a mostenit porecla „Camataru“ de la bunicul sau, Fane, care era burghez;

Ion Balint a mostenit porecla "Camataru" de la bunicul sau, Fane, care era burghez; Tatal lui Nutu a fost director pe vremea lui Ceausescu la "Arta Incaltamintei", unde l-a avut subaltern pe actualul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie; Fostul ministru PSD al Transporturilor, Miron Mitrea, era sef la Autobaza 5 Ferentari, zona in care a copilarit Nutu Camataru.

"Mi se trage de la Cabinetul lui Adrian Nastase!"

In ziarul de maine, Nutu Camataru dezvaluie faptul ca este victima unui scenariu "pritocit" in Cabinetul fostului premier Adrian Nastase si marturiseste ce pret a pus pe capul anchetatorilor sai. Tot maine, veti citi despre prietenia lui Nutu cu Bebe Ivanovici si despre faptul ca procurorii i-au cerut sa-l vanda pe acesta "la pachet" cu primarul comunei Pantelimon, in schimbul libertatii. Povestea lui se va referi si la Viorel Hrebenciuc.

Numele lui Nutu Camataru inspaimanta. In jurul lui s-a nascut mitul celui mai sangeros mafiot roman, putred de bogat si nemilos. Despre el s-a afirmat ca si-ar fi hranit leii pe care-i crestea la ferma lui de la marginea Capitalei cu bucati din cadavre umane si ca ar fi platit pentru asasinarea anchetatorilor sai! Adevarata lui fata este insa umana.

El este azi in Penitenciarul Jilava, unde ispaseste o pedeapsa de sase ani de inchisoare. Pana acum, a refuzat sa vorbeasca vreunui ziarist. I-a urat, pentru ca ar fi fabricat povesti pe seama lui. A decis insa sa rupa tacerea si sa se "spovedeasca", in exclusivitate, reporterilor "Averea". Viata lui, pe care o vom prezenta intr-un serial, este incredibila.

30 de detinuti in 20 de paturi

Nutu Camataru, pe numele real Ion Balint, a fost arestat in 2004 pentru crima organizata, tentative de omor, proxenetism, santaj, talharii. Acum, l-am gasit la Jilava intr-o celula cu 20 de paturi, suprapuse, unde isi executa condamnarile 30 de detinuti. Am fost avertizati sa fim prudenti. Ne-a intampinat insa degajat, imbracat intr-un trening si cu o bascuta de pescar trasa pe cap. N-am recunoscut in detinutul de la camera 206 nimic dintr-o fiara! Socant, Nutu Camataru s-a scuzat chiar ca are emotii, ca e la primul interviu din viata lui!

Prima parte a serialului de dezvaluiri coincide cu perioada dinainte de ‘89, cand Nutu i-a cunoscut pe Miron Mitrea (membru marcant azi in PSD) si pe Marian Vanghelie (primarul Sectorului 5). Este perioada in care Balint a fost inchis politic de Militie si s-a inrolat in Legiunea straina.

Pantofarul Vanghelie a fost subalternul batranului Balint

Nutu a tinut sa spulbere inca de la inceputul legenda mafiotului, care nu se teme de nimeni: "In puscarie, viata e groaznica. Moarte-i peste tot! Nu conteaza cine esti. Aici poti sa gasesti un drogat, care are o lama la el si te injunghie pe la spate. Sigur, cu cine-i merge. Daca nu-i iese rupe usa la comandant si cere protectie!"

Porecla de Camataru a "mostenit-o" de la bunicul lui, Fane Camataru. Era burghez. Familia lui provine din Dobrogea, dar el s-a nascut in Ferentari. "A fost ghinionul meu sa copilaresc printre tigani. Mama a fost maistru sef in gherghefuri, iar tatal meu a fost cizmar, a fost pe timpul lui Ceausescu directorul 'Artei Incaltamintei>>.

L-a avut subaltern si pe primarul de acum de la 5, Vanghelie. Asta era pantofar. Il stiu de copil, cand il mai aparam eu sa nu-l bata altii la scoala. E baiat bun, a facut acum multe lucruri bune pentru oameni. Cand traia tata, pe vremea aia era o pereche de pantofi 325 de lei la Palatul Telefoanelor si eu aveam cate 20, deci nu eram saraci. Am avut cai, carute de mic. De acolo iubesc eu foarte mult animalele, asa s-a facut ca acasa am si acum aproape o suta de cai, lei, multi caini, fazani, pauni...", povesteste Nutu Camataru.

Temutul militian Tudor Stanica l-a trecut pe "lista neagra"

In copilarie l-a cunoscut si pe Miron Mitrea, care pe atunci era sef la Autobaza 5 Ferentari: "Ma fugarea pe mine si pe ceilalti baieti din cartier prin curte sau punea paznicii sa ne alerge ca saream gardul la Autobaza ca sa luam fiare sa ne jucam...!" L-a reintalnit dupa ‘95, dar aceasta este o alta poveste.

La varsta de sapte ani, tatal lui l-a inscris la o sala de box. "M-am calit. Am invatat acolo sa nu-mi fie frica de tigani, sa dau cu pumnul! Si n-am pierdut nici un meci in viata! Am mai avut un ghinion, ca seful Federatiei era Tudor Stanica (n.red. - temutul sef al Directiei Cercetari Penale din Militie). Ma bateam, faceam zona si daca eu castigam, selecta pe altcineva sa mearga mai departe! Avea el ceva cu tata si cu mama, ca au avut probleme cu Legea 18, aia din ‘68, cu licitul. Si ma avea asa si pe mine sub vizor!" Ion Balint a boxat la profesionisti 56 de meciuri.

Angajat cu indemnizatie de sportiv la "Semanatoarea"

La seniori, era angajat la uzina "Semanatoarea", fiind - ca orice sportiv - scos din productie, de unde lua si indemnizatie luna de luna 300 de lei. Inainte de Revolutie cu cateva luni a fost arestat pentru prima data. Fratele lui, Vasile Balint, zis Sile Camataru, a vrut sa fuga din tara. "Mi-a facut atunci o manevra tot Tudor Stanica si m-a bagat la arest. Mi-a luat din casa o vitrina de vreo 100.000 de lei, video, ca aveam din ‘84, tot. Aveam numai parfumuri, Paco Rabane, lanturi, inele si dupa Revolutie nu mi le-a mai dat nimeni".

Sile a revenit din Ungaria, unde trecuse granita, dupa ce Tudor Stanica i-a promis ca-l va elibera pe Nutu. "Eu trebuia sa ma casatoresc pe 23 august ‘89 si Sile a venit sa nu-mi faca probleme. Ne-a arestat Stanica insa pe amandoi si pe urma ne-a cerut 5.000 de dolari ca sa ne scoata, dar nu i-am dat de frica ca ne face manevra si cu valuta, ca nu aveam voie sa tinem dolari! Cum sa ai incredere intr-un militian?!

Era insa Fanfan, care acum e la pedepse mari, pe care il luase pentru ca socru’sau, Pantalon il chema, umbla cu din astea... si a dat un kilogram de aur si i-a dat drumul! Noi aveam bani, aveam doua Dacii, patru echipaje cu cai cu carute, doua case - pe una, din Soreni nr. 26, o cumparasem chiar de la o ruda de-a familiei Ceausescu - i-am fi dat, dar am zis nu, de ce ma nene?!"

A fugit in Germania la o zi dupa eliberare

A primit atunci prima condamnare: patru ani de inchisoare pentru favorizarea infractorului. L-a salvat Revolutia. A executat un an si sase luni, pana pe 16 ianuarie 1990, cand a fost eliberat. In 17 si-a scos pasaportul, iar pe 20 era la Berlin. Trecuse frontiera ilegal. Avea 25 de ani. Din Germania a trecut in Franta: "Imi intrase in cap de Legiunea Straina si stiam ca se inrola numai la Nisa". (va urma)


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.