Presedintele Traian Basescu a declarat, in campanie si dupa ce fost reconfirmat in functie, ca doreste sa convinga Parlamentul sa adopte votul uninominal, lustratia si legile sigurantei in urma unor consultari, alternativa in acest caz, fiind referendumul.
Majoritate parlamentara stabila, prioritatea PNL
Vicepresedintele Partidului National Liberal (PNL), Teodor Melescanu, a opinat ca liberalii vor participa la consultarile initiate de presedintele Traian Basescu cu partidele parlamentare. Melescanu a precizat ca PNL este cel mai preocupat de crearea unei majoritati parlamentare stabile. "La votul uninominal avem proiectul nostru de lege facut cu Pro Democratia, iar pentru alegerile europarlamentare exista un interes deosebit. Deci, suntem pe temele noastre, cum sa nu mergem", a afirmat Teodor Melescanu. Melescanu si-a manifestat, insa, speranta ca aceste consultari sa nu aiba loc, pe rand, cu fiecare dintre partidele parlamentare, pentru ca atunci ar fi un sir de monologuri. "Pe toate temele acestea au mai avut loc consultari: si pe votul uninominal, si pe stabilirea datei alegerilor europene, si pe tema crearii unei majoritati stabile in Parlament. Ele reprezinta deziderate si preocupari ale tuturor partidelor, inclusiv ale noastre. Pana la urma, lucrurile acestea trebuie rezolvate la nivelul partidelor", a spus Melescanu.
PD cere anticipate odata cu alegerile pentru PE
Presedintele PD, Emil Boc, a declarat ca se va prezenta la consultarile de la Cotroceni unde va sustine organizarea de anticipate in acelasi timp cu alegerile pentru Parlamentul European.
Boc a afirmat ca pozitia pe care partidul o va sustine la consultarile de luni, de la Cotroceni, va fi aceea potrivit careia PD nu va intra si nici nu va sustine nicio formula guvernamentala, democratii dorind alegeri anticipate odata cu alegerile pentru Parlamentul European.
"PD nu sustine nicio alta formula guvernamentala, pentru ca apreciaza ca solutia o reprezinta alegerile anticipate, odata cu cele pentru Parlamentul European, in octombrie sau noiembrie", a subliniat liderul PD. Cat priveste restul agendei, Boc a spus ca PD ar putea cere asumarea raspunderii de catre Guvern pe lustratie sau uninominal, in cazul in care Parlamentul nu dovedeste suficienta vointa politica in a adopta aceste legi.
PRM: "Nu participam!"
Liderul PRM, C.V. Tudor, a declarat pentru NewsIn ca partidul pe care il conduce ramane consecvent in atitutinea pe care o adopta fata de Traian Basescu, aceea de a-l izola pe scena politica si, in consecinta, nu va participa la consultarile de la Palatul Cotroceni. "Nu vom participa la consultari. Il vom izola, locul sau (n.r. - al lui Traian Basescu) nu este la Palatul Cotroceni, ci la Balaceanca", a declarat pentru NewsIn, presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor.
"Pana in prezent, in raport cu temele, consideram ca votul uninominal este o imensa pacaleala, care sa strecoare in Parlament oamenii actualei oligarhii; revizuirea Constitutiei nu este o tema de abordat cu usurinta si pe termenul scurt cat a mai ramas din aceasta legislatura", a declarat la randul sau, vicepresedintele executiv al PRM, Lucian Bolcas. Vicepresedintele executiv al PRM a afirmat ca adoptarea legii lustratiei, unul din subiectele propuse de Traian Basescu pentru agenda consultarilor, este "depasita", "CEDO stabilind ca nu poate fi vorba de o lustratie dupa 17 ani".
UDMR va onora invitatia
Uniunea Democrata Maghiara din Romania va participa la consultarile initiate de presedintele Traian Basescu cu partidele parlamentare. "Vom fi prezenti la consultari. Este vorba de o invitatie din partea institutiei prezidentiale si dincolo de opiniile personale este importanta relatia institutionala si dialogul", a declarat deputatul Kelemen Hunor. Parlamentarul a afirmat ca nu poate face public un punct de vedere al UDMR cu privire la temele propuse de Traian Basescu pentru discutii, deoarece acesta nu a fost formulat. "Probabil, vom discuta si vom avea un punct de vedere", a explicat deputatul UDMR. Kelemen Hunor a spus ca majoritatea temelor propuse de presedintele Traian Basescu sunt de actualitate, dar se indoieste de faptul ca, de exemplu, Constitutia va putea fi revizuita in acest ciclu electoral.
PC, indecis
Partidul Conservator va decide, la inceputul saptamanii
viitoare, daca va da curs invitatiei presedintelui Traian Basescu de a participa la consultarile de la Palatul Cotroceni. Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a opinat ca o decizie in privinta participarii la consultari urmeaza sa fie luata in primul Birou Politic. "La urmatorul Birou Politic, vom lua o decizie. Daca invitatia din partea sefului statului va fi facuta, vom analiza posibilitatea participarii la consultari, cine va compune delegatia si mandatul cu care se va prezenta aceasta", a precizat Bogdan Ciuca.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro