Suicid la copii
Intre 600 si 800 de tentative de sinucidere la copii sunt tratate anual la Departamentul de Toxicologie din cadrul Spitalului clinic de urgenta pentru copii "Grigore Alexandrescu", insa doar 3% sunt reale, majoritatea fiind o incercare a copilului de a atrage atentia. Medicul psihiatru Elena Branaru a declarat, ieri, potrivit Mediafax, ca principalele cauze pentru care copiii incearca sa se sinucida sunt neintelegerile din familie, problemele de la scoala sau cele sentimentale. De asemenea, multi copii care incearca sa se sinucida provin din familii in prag de divort, unde copilul este folosit ca un instrument intre mama si tata. Potrivit medicului, cea mai mica varsta la care s-a inregistrat o tentativa reala de sinucidere a fost de 9 ani, la un copil care provenea dintr-o familie cu probleme. "De multe ori, aceste tentative sunt doar un strigat de ajutor, un gest pentru a atrage atentie. Gestul copilului e o punte de legatura intre lumea reala, in care a esuat si lumea ideala in care ar vrea sa traiasca", a declarat doctorul Branaru. Prof. dr Coriolan Ulmeanu, directorul Spitalului pentru copii "Grigore Alexandrescu" a declarat ca, in ceea ce priveste cazurile de suicid infantil, s-a inregistrat o crestere constanta, dar nu se poate vorbi de spectaculos. (C.P.)
Instructie la "Victor Babes"
Ministerul Sanatatii anunta ca, in urma controlului facut de catre Inspectia Sanitara de Stat in Spitalul "Victor Babes", unde s-a reclamat faptul ca o asistenta medicala a folosit aceeasi seriga de mai multe ori, s-au aplicat sanctiuni contraventionale de 3000 RON pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la gestionarea si colectarea deseurilor periculoase. De asemenea, inspectorii au stabilit ca, in acest spital se vor aplica urmatoarele masuri imediate: prepararea solutiilor injectabile si desfacerea seringilor din ambalaje se va face in saloane, in fata pacientilor; spitalul va achizitiona in regim de urgenta seringi prevazute cu sistem de autoblocare dupa prima utilizare iar intregul personal mediu sanitar din spital va fi reinstruit. Inspectia Sanitara de Stat va efectua controale inopinate pentru verificarea calitatii serviciilor medicale din acest spital. (C.P.)
Vremea vacantelor
Insulele grecesti sunt din ce in ce mai cunoscute de turistii romani, una dintre cele mai cautate fiind Rhodos. Capitala insulei, Rodos city, un oras inepuizabil, este compus practic din trei orase: modern, antic si medieval. Orasul modern are un caracter cosmopolit, cu majoritatea cladirilor ridicate in secolul XX. Orasul antic, fondat in anul 408 i.Ch. se mandreste cu ruinele templelor lui Zeus, Atena si Apollo, cu Stadionul, Gymnasiumul si Teatrul. Orasul medieval este inconjurat de zidurile ridicate de Cavalerii Cruciati. "Ajunsi in Rhodos nu trebuie ratata excursia in Capitala dar si la Valea Fluturilor, ferma de struti, satul Lindos (cel mai pitoresc sat al insulei) si cele 7 izvoare. Seara turistii pot participa la o petrecere traditionala greceasca intr-o taverna in satul Pastida", a afirmat Cristina Irimia, directorul de marketing al agentiei de turism J'info Tours. Ea ne-a mai spus ca in Rhodos sunt zboruri saptamanale incepand cu 21 iunie iar tarifele sunt incepand de la 97 de euro/persoana in apartament Fortuna, de la 262 euro/pers cu mic dejun la hotel de trei stele si de la 390/pers, cu mic dejun in hotel de patru stele. La 16 km de Rodos este statiunea Faliraki, devenit adevarat paradis turistic si unde se afa Aquapark-ul. Alte statiuni renumite sunt Ixia si Ialyssos.(C.S.)