S-a vorbit mai recent despre falsurile istorice promovate de istoricul sovietic Mihail Roller, intr-un capitol referitor la rascoala din 1907. Nu a fost adevarat ca rasculatii tarani ar fi colaborat cu petrolistii de pe Valea Prahovei pentru a face valvaiaua mai mare. De acord, insa daca acesta ar fi singurul fals din literatura istorica romaneasca ne-am putea considera un popor privilegiat. Totusi, si in aceste domenii batem recorduri si ne-am procopsit cu minciuni cat incape, si asta nu numai sub regim comunist.
De pilda, s-a afirmat cu o insistenta deosebita ca pe generalul Nicolae Radescu l-ar fi scos din sarite un discurs al lui Manfred von Killinger, ministrul Germaniei la Bucuresti, si i-a scris o scrisoare plina de indignari si protest. Din cauza aceasta, maresalul Ion Antonescu ar fi ordonat internarea lui in lagarul de la Targu Jiu. In fond, ce spusese Manfred von Killinger? Avertizase opozitia din Romania sa fie ceva mai atenta cand critica si submineaza guvernul in functie atunci, pentru ca tara s-ar putea sa fie oricand ocupata de rusi si atunci se va vedea ca tot Antonescu avea dreptate.
Intr-adevar, Antonescu l-a internat pe generalul Radescu in lagarul de la Targu Jiu, manios din cauza scrisorii trimise de acesta lui Manfred von Killinger si aceasta a fost o eroare a lui, una din multele lui erori. Insa Manfred von Killinger nu a avut niciun dinte impotriva reprosurilor ce i-au fost adresate. Dimpotriva, l-a invitat pe generalul Radescu la o cafea, ca sa poata discuta in liniste toate nemultumirile lui. Si generalul a declinat invitatia.
Alt exemplu de fals. In Romania libera din 4 ianuarie 1995, intr-un documentar alcatuit de Vladimir Alexe, s-au facut referinte la mesajul adresat de regele Mihai corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, la 1 ianuarie 1943. Se afirma ca inca de la data aceea suveranul sugera „incheierea pacii si abandonarea Axei". Asa era, aspiratia spre pace era exprimata deschis de autoritatile romanesti, dar despre o eventuala abandonare a Axei nu era vorba, cum o atesta si textul mesajului regal reprodus intregral. In sfarsit, se mai preciza ca mesajul regal ar fi provocat furia lui Hitler. Nimic mai fals. Hitler avea atunci alte griji, nicidecum grija de a lua in consideratie zisele unui personaj despre care el insusi declarase, inainte ca Romania sa se angajeze in campania din rasarit, ca „este mai prost decat propriile sale picioare".
Bineinteles, nu Vladimir Alexe a inventat un act de curaj care n-a existat. El si-a tras informatiile din memorialistica dictata si stipendiata de fostul rege lui Arthur Gould Lee sau Nicolette Frank, precum si din interviurile aceluiasi, doldora de minciuni. In realitate, cel ce scria sau superviza declaratiile suveranului era Mihai Antonescu. La data aceea, acesta n-a avut timp sa se ocupe de chestiunea in speta si, in ajun, adica la 31 decembrie 1942, i-a transmis „ideile discursului de maine, pe care nu l-a putut scrie". Principala idee consta in „nadejdea ca Europa de ura si razbunare va deveni o Europa de pace si de intelegere, in care fiecare natiune constienta de raspunderile ei isi va implini menirea potrivit destinului ei istoric". Documentul probator poate fi gasit la Arhivele Statului, fond Presedintia Consiliului de Ministri, dosar 43/1942, ff. 545-546. Altfel spus, nu a fost vorba despre un act de curaj al fostului rege, ci de un act de curaj al lui Mihai Antonescu.
Si inca un fals. La 1 si 3 ianuarie 1988, implinindu-se patru decenii de la data la care pretinde fostul rege ca ar fi fost obligat sa abdice, l-au intervievat din partea sectiei romane a postului de radio BBC reporterii Christian Mititelu si Dinu Zamfirescu. Intre altele, s-a discutat si despre absenta celor doi lideri ai partidelor zise istorice de la arestarea maresalului Ion Antonescu. „...Nu se mai putea astepta pana la 26 august – a afirmat fostul rege – si totul a trebuit sa fie facut cu trei zile mai devreme. Acesta este motivul pentru care, poate, sefii diverselor partide nu erau prezenti, pentru ca nu s-a putut da de ei, fiind dispersati din cauza bombardamentelor."
Nimic mai fals. Este adevarat, nu ar fi fost prima data cand, nu neaparat din cauza bombardamentelor, ci mai ales pentru a evita implicarea intr-un moment decisiv, Dinu Bratianu ar fi preferat racoarea si linistea din cerdacul de la Florica. Dar la 23 august 1944, intamplator sau nu, cei doi lideri politici se aflau la Bucuresti, „s-a putut da de ei" si erau la curent cu ceea ce urma sa survina. Dimineata, dupa orele 9, au participat impreuna la o consfatuire cu Constantin Titel Petrescu, liderul socialistilor, chiar la Dinu Bratianu acasa, pe Calea Dorobanti nr. 16. Dupa aceasta intrevedere, Dinu Bratianu a disparut de pe scena evenimentelor.
Apoi, in jurul orelor 13, Iuliu Maniu s-a intalnit cu generalul Constantin Sanatescu, intr-un automobil parcat langa blocul Adriatica, dupa care a disparut si el, asemeni unui magar in ceata. Si seara, la Palatul Regal, exceptandu-i pe comunisti, a fost prezent numai liderul socialistilor. Iuliu Maniu si Dinu Bratianu au considerat ca nu era cazul sa se amestece intr-o actiune periculoasa, care se putea sfarsi prost. Afirmatia fostului suveran ca ar fi fost cautati si nu s-a putut da de ei este un neadevar penibil. Alte minciuni cu circulatie in istoriografia noastra le vom servi cititorilor cu o alta ocazie.