ContraATAC: Domnule Crin Antonescu, PNL a recunoscut ca vrea sa guverneze de unul singur. Din moment ce Tariceanu este premierul Aliantei, este indrituit PNL sa-si elimine partenerii?
Crin Antonescu: Fara indoiala, Tariceanu este premierul Aliantei si, din toate guvernele de coalitie postdecembriste, Tariceanu s-a comportat cel mai loial fata de partenerii de guvernare. Nu cred ca exista vreun ministru serios al PD care sa se planga de comportamentul premierului, de la alocarile bugetare si pana la politica de imagine.
Sunt suficiente aceste motive?
Eu personal imi doresc sa conducem tara fara democrati, dar decizia iI apartine premierului. Tariceanu a incercat in permanenta sa actioneze ca premierul Aliantei, numai ca a fost atacat masiv si nedrept de o componenta a Aliantei – ma refer la PD. Atunci nu a mai fost premierul Aliantei, ba chiar i-au bagat (democratii – n.r.) cutitasele lor mici in spate. Pe de alta parte, indiferent al cui premier a fost si este Tariceanu, s-ar putea sa fim, nu din vina prim-ministrului, in fata unui fapt: si anume ca un guvern al Aliantei, asa cum a fost el construit pana acum, nu mai functioneaza si trebuie sa gasim solutii, indiferent de cine si cum a actionat in trecut. In virtutea raspunderii ca premier, asumata si primita de la Parlamentul Romaniei, pe care inca o mai are, Tariceanu trebuie sa caute solutii, daca exista. In a doua varianta, putem sa demisionam si sa plecam cu totii acasa, urmand sa vedem cine poate guverna Romania pana la viitoarele alegeri, anticipate sau nu.
Solutia ramanerii fara PD implica si combinarea cu PSD - adversarul de drept al PNL si invers. Cum vor percepe sustinatorii PNL aceasta alianta contra naturii liberale?
Nu exista nici o combinatie cu PSD.
In contextul nostru politic exista si PSD, care are o pondere importanta in aritmetica parlamentara. Nimeni nu a vorbit insa de un guvern cu PSD sau de, Doamne fereste, o alianta cu PSD, adversarul nostru natural, intr-adevar. Daca vorbim, fie si teoretic de un guvern monocolor, nu vorbim nicicum de o combinatie cu PSD.
Geoana face ce vrea
Aritmetica parlamentara mai devreme pomenita va contrazice. Fara PSD, PNL nu rezista la guvernare. Eu spun ca una dintre solutii ar fi construirea, de catre Tariceanu, a unei alte echipe guvernamentale cu care sa vina in Parlament sa vada daca are sprijin, fara a face nici o concesie, fara a aduce la guvernare, fatis sau ocult, PSD-ul sau pe altcineva. Daca va avea acest sprijin, este in ordine. Daca nu, nu.
Atitudinea lui Mircea Geoana contrazice total viziunea dumneavoastra din moment ce liderul PSD s-a grabit deja sa dicteze conditii PNL-ului, in schimbul sprijinului parlamentar. Cum puteti nega, in aceste conditii, existenta unei relatii PNL-PSD?
Eu neg existenta unei relatii speciale, privilegiate, intre PNL si PSD, daca nu este vorba de discutii si contacte politice absolut firesti. Elemente de alianta politica intre noi si PSD exista doar in capul unor PD-isti sau unor ghicitori. Aici e ca la prezumtia de nevinovatie: indicati-mi dumneavoastra un element concret. Spuneti ca domnul Geoana a iesit si a pus niste condit ii. Domnul Geoana face ce vrea, este liderul unui partid de opozitie, face politica acelui partid si isi alege, inspirat sau nu, e o alta poveste, modalitatile prin care incearca sa castige puncte.
Tariceanu nu va fi un premier de compromis
Cat de departe sunt dispusi liberalii sa mearga cu satisfacerea conditiilor si pretentiilor ridicate de PSD?
N-am satisfacut niciodata vreo conditie pusa de PSD si nu avem nici un fel de intentie sa negociem cu PSD, in acest sens, vreo sustinere a guvernului. Fiti convinsi ca Tariceanu, daca va fi pus in situatia de a incerca sa continue cu o alta echipa, va pastra, fara nici un fel de discutie, programul de guvernare actual, directiile de dezvoltare a Romaniei stabilite in cadrul Aliantei DA. Repet, daca parlamentarii PSD si ai altor partide sunt dispusi sa accepte un astfel de guvern, vom merge mai departe. Daca nu, nu. Este exclusa varianta ca Tariceanu sa devina un premier de compromis, intre PNL si PSD.
Exista liberali care, neoficial, sustin ca Dan Radu Rusanu (supranumit Hrebenciucul PNL-ului) si Bogdan Olteanu ar fi cei care au antamat sustinerea PSD-ului. Cum comentati?
Nimeni nu a dat vreun mandat, nici lui Bogdan Olteanu, nici lui Dan Rusanu, nici altcuiva, pentru a negocia o alianta cu PSD-ul. Cred ca, probabil, se extrapoleaza faptul ca acesti oameni, ca si mine, ca lider de grup parlamentar, avem discutii cu oameni din alte partide, pe diverse subiecte: punctuale sau generale. Reamintesc ca astfel de lucruri se intampla de foarte multi ani, se intampla in cadru parlamentar si astfel de discutii au fost frecvente si intre membrii PD si cei ai PSD. Probabil, impresia apropierii PNLPSD este generata sau intarita de contextul ultimelor luni in care, in anumite chestiuni privitoare la atitudini sau gesturi politice ale presedintelui Basescu, ne-am situat cumva pe aceeasi pozitie. Atunci cand este vorba de apararea Constitutiei si a regimului democratic, indiferent ce motivatie avem fiecare, nu o sa ne oprim doar pentru ca, sincer sau nu, se intampla sa actioneze la fel si unii membri ai PSD-ului sau PRMului. Oricine este binevenit atunci cand apara o cauza buna.
Au aparut riscuri mari pentru PNL
Electoratul PNL-ului va privi la fel de filozofic problema si nu va sanctiona partidul pentru combinatia cu PSD?
E limpede ca o asemenea miscare, daca ea va fi necesara si daca se va intampla, va genera niste mutatii electorale, va implica costuri electorale pentru unii sau pentru altii. Sigur ca exista niste riscuri foarte mari pentru PNL, dar prefera m sa ne asumam responsabilitatea care credem ca ne revine in prezent.
In PNL se vorbeste despre o crestere substantiala a cotei lui Crin Antonescu. Veti candida sau nu, la urmatorul congres, pentru sefia PNL-ului?
Urmatorul congres este, sper, destul de departe. Oricum, as spune mai degraba nu deoarece, dupa cum vad ca evolueaza in acest moment actualul presedinte al partidului, am o solidaritate fara fisura cu el, in ciuda multor lucruri care ne-au separat in trecut sau chiar in ciuda unor nuante care ne pot separa si astazi. Daca lucrurile vor iesi bine sub aceasta conducere, nu vad de ce as candida contra lui Tariceanu la sefia partidului. Daca lucrurile vor iesi prost si Tariceanu nu va mai candida, tinand cont de faptul ca suntem o echipa solidara la conducerea partidului, mi s-ar parea de bun-gust ca toti cei care astazi conlucram ca echipa sa facem acelasi lucru.

Daca exista atat de multi romani care isi pot inchipui ca PD e un partid de martiri, atunci ne asumam riscuri foarte mari. Eu cred ca totusi povestea asta cu martirizarea unor baieti atat de roz in obraji nu tine
(CRIN ANTONESCU)