Ileana VULPESCU
Nascuta la Bratovoiesti, Dolj, 21 mai 1932
Opere
• Arta conversatiei, Arta Grafica, 1994
• Candidatii la fericire: proze, Editura Tempus, 2002
• Carnetul din port-hart: roman, Editura Eminescu, 1996
• Ramas-bun: roman, Cartea Romaneasca, 1975
• Ramas-bun casei parintesti: roman, Arta Grafica, 1990
• Saruta pamantul acesta: roman, Cartea Romaneasca, 1987
• Viata nemaipomenita a marelui Gargantua, tatal lui Pantagruel si Uimitoarea viata a lui Pantagruel, fiul uriasului Gargantua/ticluite odinioara de François Rabelais; povestite pentru copii de Ileana si Romulus Vulpescu, Editura Tineretului, 1968
De-amor, de-amar, de inima albastra. Cel mai recent roman al Ilenei Vulpescu este o punte, desigur, spre urmatoarea carte. „Nu toate experientele duc la descoperiri. Toate imbogatesc, insa, cunoasterea." - spunea scriitoarea. „Viata e alcatuita din sesuri, din vai, din piscuri, altfel spus, din platitudine si din rutina, din deprimare si din bucurie. Viata se compune din tevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coscovite, din plase pe care la cari de la piata, din rufe pe care le speli, din coate-n tramvai, dar si din Bach si din Beethoven, din Shakespeare si din Tolstoi. Din Eminescu si din Blaga, din Michelangelo si din Tuculescu. Totul e viata. Noi traim dureri si bucurii, dar mai presus de ele traim viata. Ceva sacru, a carui ratiune finala n-o cunoastem sau inca n-o cunoastem." (Ileana Vulpescu)
- Cu ce ganduri ati oferit cititorilor cel mai recent roman publicat anul trecut?
- Cartea se numeste De-amor, de-amar, de inima albastra si a aparut in anul 2005 la o editura din Ploiesti. numita Tempus. Este o carte cu niste personaje dintre care unele au virsta mea, altele sint mai batrine decit mine; iar actiunea cartii porneste prin 1950 si se termina in zilele noastre.
E o perioada despre care nu se poate spune ca a fost una de fericire in viata oamenilor si, de fapt, nici nu stiu daca exista perioada de fericire totala pentru cineva si depinde mult pe ce palier te-a situat viata. De unde pornesti. Personajul principal feminin este o fiica de taran, cu mama analfabeta, numai taica-sau stie sa se iscaleasca si sa citeasca; romanul urmareste evolutia acestei persoane din 1944, de pe vremea cind personajul are 12 ani, fiind nascut in 1932 si dupa aceea, modul in care aceasta persoana reuseste sa se strecoare in viata cum, de fapt, foarte multi dintre noi ne strecuram in viata; ne-am strecurat intr-o epoca, ne strecuram si in celelalte pentru ca despre foarte putini oameni se poate spune ca traiesc o viata asa cum si-ar fi dorit, ci mai degraba traiesc o viata asa cum au putut s-o traiasca. Ceea ce se poate spune despre trecut, despre prezent si despre viitor. Asadar, o viata obisnuita traita de oameni intr-o anumita epoca: nu este viata unor victime, este viata unor oameni care traiesc normal atit cit pot sa-si permita intr-o vreme anormala. Or, am ajuns la concluzia ca, de fapt, vorba unei batrine ardelence: „Apoi, mama, n-o fo niciodata sa nu fie cumva."
- Ce alte conotatii mai dati romanului dumneavoastra?
- De fiecare data urmez sfatul unui mare romancier american care spunea asa: ce trebuie sa faca un roman ? Sa povesteasca. Eu povestesc, pur si simplu. Nu-mi propun sa conving pe nimeni de nimic, nu-mi propun sa fac o emblema, un stindard din ceea ce spun eu, ci imi propun sa spun sincer ce cred despre niste personaje pe care mi le-am inchipuit eu pornind de la o viata reala, o viata pe care eu am trait-o si, iata, in privinta peisajului social nu este nimic inventat, este adevarul adevarat, este realitatea-realitate si oamenii acestia din carte traiesc cum traiesc foarte multi oameni. Personajele mele incearca sa traiasca cinstit, sa duca o viata cumpatata, sa nu faca rau nimanui. Principiul cel mai important in viata este sa traiesti si sa lasi si pe altii sa traiasca.
- Din ce v-ati inspirat?
- Din viata reala. Mi-am dat osteneala sa respect epoca in care se petrece un lucru si personajele sa fie credibile. Cu cit se recunosc mai multi oameni in ceea ce ai scris tu, cu atat inseamna ca ti-ai atins scopul. De fapt, cel mai important lucru este sa comunici; sufletul tau, autor, sa comunice cu sufletul cititorului. Eu trebuie sa ma departez de personajele cu care am „coabitat" in cartea recenta ca sa poata sa apara alte personaje la orizont. Pentru mine ele sint vii; trebuie sa treaca o vreme in care sa ma departez de ele.
- Ce aveti pe masa de lucru?
- Cartea pe care o scriu acum porneste cu personaje care apar inainte de primul razboi mondial si ajung pina dupa 1990; iar ultimul personaj ajunge pina in zilele noastre.
Este o viata obisnuita a unor oameni obisnuiti care trec si prin regimul capitalist de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, traiesc si comunismul si traiesc si ceea ce numim noi reforma si tranzitie... Ceva mai debusolant pentru om si ceva mai dezolant, mai lipsit de speranta ca acum nu s-a trait, cred, niciodata. In timpul comunismului aveai o speranta ca se va schimba ceva. Dar acum ce sa speri ? Personajele mele sint oameni obisnuiti, sint lucizi, nu aspira la teluri marete, sint niste oameni care isi cistiga piinea. Oameni care inteleg viata ca pe o desfasurare de lucruri firesti.
- Lucian Pricop, directorul Editurii Paralela 45, mi-a dezvaluit apropierea unui eveniment, lansarea unei noi editii a unei faimoase opere a laureatului cu Premiul Nobel, Juan Ramón Jiménez, lansare la care va fi prezenta si fiica scriitorului.
- Va reaparea o carte superba de Juan Ramón Jiménez, Platero y yo, Platero si cu mine, Platero fiind un magarus argintiu; si, tot foarte curand, inca o carte de Simone de Beauvoir, Les belles images, Imagini frumoase, iar talmacirea lor in limba romana imi apartine. Platero y yo este cea mai frumoasa carte pe care am tradus-o vreodata si una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit. Prima data, Platero, tradus de mine, a aparut in revista „Secolul XX" cu o prezentare a marelui hispanist Andrei Ionescu. El va actualiza aceasta prezentare pentru Editura. "Paralela 45" . Jiménez isi povesteste aventurile lui andaluze, in peregrinari cu magarusul lui argintiu. E o carte destinata copiilor, dar este o carte de o frumusete extraordinara care, de fapt, se adreseaza, intr-un alt registru, si adultilor. Lansarea va avea loc in curind. Cu ocazia acestei lansari, va veni si fiica autorului. Este o editie bilingva. Secretul este ca textul sa curga in limba in care l-ai tradus ca si cum ar fi fost scris in aceasta limba. Adica, in afara de lucrurile de civilizatie, de anumite obiecte, localitati, obiceiuri care apar, sa nu se simta ca este traducere. In proza trebuie sa te tii de ritmul limbii scriitorului, sa-i respecti modulatiile frazei, sa pricepi acel ritm al frazei din care traduci.
- Care este specificul limbii lui Jiménez?
- Scriitura lui este de o frumusete, de o puritate, de o simplitate totala, ca toate marile carti care vor sa transmita ceva.
-- Care este menirea traducatorului?
- In cazul scriitorului in general, nu doar al traducatorului, care este si el un creator, importanta este arta de a transmite.
- Puteti sa transmiteti un gind cititorilor "Cronicii Romane"?
- Eu imi doresc sa gasesc intr-o gazeta niste articole cinstite, nepartinitoare, sa nu arate cine este patronul si cine da banul, vreau sa vad neutralitate si vreau sa vad mai ales stiri, ca eu cu mintea mea sa le interpretez. Iar cind se face o analiza, macar din punctul de vedere al celui care o face, s-o faca cinstit. Acolo unde vezi, dintr-o data, cine lipeste suta in fruntea lautarului, aia nu mai este gazeta. Doresc sa fie o gazeta cit mai cinstita pe care oamenii sa o citeasca cu placere. Si consider ca ziarul „Cronica Romana" indeplineste in mod onorabil aceste deziderate, lucru pentru care va felicit.