Sonia Palty, scriitoare romana din Israel, este autoarea best seller-ului Evrei, treceti Nistrul!, aparut intr-o prima editie in 1980 si reeditat, de-atunci incoace, de mai multe ori, inclusiv in traduceri. Aceasta carte rememoreaza incredibila tragedie a unei adolescente bucurestene care se trezeste, fara nici o vina, alaturi de familia ei si de alte cateva sute de evrei bucuresteni, in iadul din Transnistria, in toamna anului 1942.
Notorietatea acestui jurnal, despre care s-a vorbit si va mai continua sa se vorbeasca, nu trebuie insa sa ne faca sa uitam de celelalte carti ale autoarei, care este totodata si o merituoasa editoare de limba romana, in Tara Sfanta. Iata de ce in numarul de fata va voi prezenta o alta carte a Soniei Palty, si anume volumul Si astazi, si maine, mereu...*.
In mod evident, avem de-a face cu un pandant la Evrei, treceti Nistrul!, o carte care, strabatand acelasi spatiu al memoriei, dar extinzand interogatiile si nelinistile scriitoarei, transfera experienta infernala a Holocaustului (in varianta lui transnistreana) pe planul semnificatiilor general umane.
Sa nu se inteleaga din aceasta ca Si astazi, si maine, mereu... ar fi o simpla continuare a jurnalului Evrei, treceti Nistrul!. Nicidecum. Insa memoria autoarei scoate din uitare alte si alte episoade ale calvarului deportarii in Transnistria, pe care le imbraca, acum, in alte „haine" textuale decat cele fruste, austere, ale jurnalului.
Cititorii volumului Evrei, treceti Nistrul! au remarcat, cred, o deosebire vizibila intre perspectiva autoarei romane si cea a altor autori de memorialistica a Holocaustului, cum ar fi Anna Frank sau Primo Levi. Jurnalul Annei Frank este jurnalul unei copile, care relateaza cu candoare si inocenta, „in direct", tragedia careia ii este martora si care este pe cale sa o inghita si pe ea. Primo Levi, tanar intelectual de mare rafinament, cu o structura interioara puternica, de rezistent, are acces la alte dimensiuni ale Holocaustului, care ii prilejuiesc reflectii profunde despre conditia umana sau despre raporturile dintre individ si organizarea sociala, dintre individ si putere.
Fata de acesti autori, nota dominanta a jurnalului rememorat al Soniei Palty este, cred eu, imensa bunatate. Sau, poate, duiosia. In orice caz, capacitatea de a vedea, in cea mai cumplita experienta pe care o poate trai o fiinta umana, o mica raza de lumina: faramele de umanitate care scanteiaza in fiinta celor napastuiti, un chip omenos intre gardieni, sau poate numai speranta ca maine va fi mai bine. Sonia Palty este, pe scurt, o optimista. Ea refuza sa se intrebe, ca Primo Levi, daca mai este om cel caruia i se refuza conditia de om. Chiar si inchis in lagar, chiar si transformat intr-o rotita dintr-un mecanism dezumanizant, omul ramane om. Chiar si printre gardieni exista oameni, ne avertizeaza Sonia Palty.
Aceasta parte a experientei Holocaustului isi gaseste o modalitate adecvata in prozele din care este alcatuit volumul Si astazi, si maine, mereu... . Proze, se-ntelege, autobiografice; insa biografia Soniei Palty contine doi ani infioratori, in care, cum se spune, viata bate de departe fictiunea. Parcurgand, adesea imperceptibil, cu o blanda si subtila arta prozastica, spatiul dintre confesiune si fictiune, scriitoarea pune experienta Holocaustului intr-o rama mai larga, a unor intrebari care vizeaza destinul uman. Optimismul ei, care o ajuta sa supravietuiasca la Bogdanovka, o ajuta sa supravietuiasca si rememorarii supravietuirii. Da, mai exista poezie dupa Auschwitz, pare a-i raspunde Sonia Palty lui Adorno. Mai exista chiar si oameni...
Sunt 10 proze in Si astazi, si maine, mereu..., carora li se adauga o evocare a sotului, cunoscutul gazetar si editor Nicu Palty. Unele dintre aceste proze – Reintalnirea, Camasa – sunt evocari ale unor intamplari reale, fara interventii epice ale autoarei. In prima, scriitoarea, tanara ziarista la Romania libera, in 1947, reintalneste un fost tortionar din Transnistria, metamorfozat, socant, in persoana unui proaspat potentat comunist. In cea de-a doua, un tanar evreu, condamnat la exterminare in Transnistria, este facut scapat de un jandarm, in schimbul unei frumoase camasi, tesuta de mama. Alte proze, insa, desi sunt in mod explicit autobiografice, contin povesti atat de stranii (aproape neverosimile), incat par fictiuni. Si totusi, sunt adevarate! Semn ca, dusa la limita extrema, viata ramane un mister pe care fiinta umana nu-l poate intotdeauna deslusi. Texte ca splendida nuvela Fata Nr. 11628, Vasiliu, O poveste adevarata nu pot decat sa ne avertizeze asupra incredibilelor experiente la care este supusa fiinta umana, in momente de delir al istoriei. Culmea este ca supravietuirea unor evrei, dupa experienta Holocaustului, departe de a fi o usurare pentru ei, a continuat sa le provoace suferinte, multa vreme dupa ce nazismul a devenit o umbra nefasta a trecutului. De la traumele psihice, pana la cele sufletesti, de la suferintele fizice, pana la cele provocate de recrudescenta contemporana a fascismului, totul a concurat ca, si dupa eliberare, soarta celor care au supravietuit sa ramana foarte grea.
Literatura este, cred, pentru Sonia Palty, o obligatie. Si o forma de a se elibera, depunand marturie, de cosmarul Holocaustului. Insa optimismul ei si increderea ei in puterea omului de a reveni la lumina, din tenebrele istoriei, o ajuta nu numai sa depuna marturie (desi si numai atat ar fi fost suficient!). Ci si sa creeze literatura. O literatura inteleapta, pilduitoare: grava, fara a fi teatrala, optimista, fara a fi frivola. Doua dintre textele volumului de fata sunt, cred, elocvente in acest sens: Lica Ehrlich – mosierul (povestire care contine unul dintre cele mai originale si mai reusite portrete evreiesti din proza romaneasca) si Nati – voluntarul (incredibila poveste a unui supravietuitor care a parcurs de bunavoie cosmarul transnistrean, spre a ramane aproape de familie). Si ele autobiografice, aceste texte se transforma, prin ineditul povestilor pe care le contin si prin maiestria cu care este purtata naratiunea, in autentica literatura.
O carte profunda, care intregeste un univers prozastic cu totul aparte: cel al Soniei Palty. El insusi parte a unui tragic capitol de istorie literara romaneasca – literatura despre Holocaust.
__
* Sonia Palty – Si astazi, si maine, mereu..., Editura Papyrus, Tel Aviv, 1998