Premierele stagiuniiRedescoperirea unui savuros text interbelic

Piesa gandita de maestrul Ion Cojar pentru Sala Atelier a Nationalului bucurestean este o tragicomedie, care il poate readuce in actualitate pe G.M. Zamfirescu. De multa vreme regizorul era preocupat sa monteze din nou "Idolul si Ion Anapoda" (a mai facut-o o data, in tinerete - si o regasim din distributia de atunci pe Ileana Stana Ionescu). La aceasta premiera s-a lucrat foarte mult, inca din vremea precedentului directorat al lui Dinu Sararu, si este de apreciat faptul pozitiv al spiritului de continuitate, de la vechea conducere a teatrului la cea actuala, a lui Ion Caramitru. Ar fi fost pacat ca acest proiect sa nu fie finalizat, sa fie abandonat - pentru ca e vorba de un titlu care apartine patrimoniului national. Ca si "Take, Ianke si Cadar" de Victor Ion Popa sau "Ultima ora" de Mihail Sebastian, se restituie publicului o piesa interbelica de mare valoare, mentinandu-se astfel treaz interesul pentru un repertoriu adecvat si asteptat si promovandu-se adevaratele texte ale celor mai importanti dramaturgi romani, in ceea ce este - speram, si prin aceasta montare a maestrului Ion Cojar - un "program" (de reevaluare, de reconsiderare a pieselor noastre clasice) pe termen lung al Nationalului, pe care fiecare directorat l-a sustinut si il va promova si de acum inainte.
Dupa cum spun marturiile istorice, George Mihail Zamfirescu n-a apucat, in timpul vietii sale, sa-si vada pe deplin satisfacute intentiile in spectacolele montate, la Bucuresti si la Iasi, cu comedia amara "Idolul si Ion Anapoda". Este neindoielnic faptul ca meritul de a fi propulsat pe orbita succesului aceasta piesa scrisa in 1934 ii revine cu prisosinta regizorului Ion Cojar. Fiind din familie, casatorit cu fiica dramaturgului, actrita Raluca Zamfirescu, Ion Cojar s-a aplecat mai mult cu toata forta sa de creatie si de subtil analist al textului, asupra operei teatrale a lui George Mihail Zamfirescu. Sa amintim doar de versiunea sa scenica a piesei "Domnisoara Nastasia" (1965 la Nationalul bucurestean), in care rolul titular a fost intruchipat chiar de Raluca Zamfirescu care, cu acest prilej, si-a implinit un vis.
Prima montare cu "Idolul si Ion Anapoda" semnata de Ion Cojar a avut loc pe scena Nationalului in 1980, afisul consemnand, timp de unsprezece stagiuni nume de rezonanta ale primei noastre scene: Ileana Stana Ionescu, Adela Marculescu, Coca Andronescu, Mihai Fotino, George Paul Avram, Ion Marinescu. Acum tot la Teatrul National din Bucuresti, Ion Cojar redescopera pentru a doua oara sensurile profund umane, principiile morale ce se desprind din comedia lui G.M. Zamfirescu, intr-un spectacol in care virtuozitatea interpretativa se impleteste cu un impecabil demers regizoral. Mai mult, montarea de astazi are o actualitate redescoperita in permanenta unor moravuri si naravuri sociale, imbina firesc comicul cu lirismul si cu un sambure de amaraciune.
Se cuvine reamintit faptul ca Ion Cojar este un regizor dublat de un excelent pedagog si de un profund teoretician de teatru. In consecinta, ceea ce se vede de-a lungul reprezentatiei si pare firesc si seducator este rodul unei serioase si temeinice munci de analiza a textului si de indrumare a actorilor, mai exact spus de valorificare la maximum a insusirilor lor. Fiecare scena, fiecare gest, comportamentul personajelor capata astfel semnificatia umana scontata de autor si subliniata elocvent de regizor. La randul lor, scenografii Liliana Cenean si Stefan Caragiu au fost in consens cu gandul regizoral, realizand ambianta intima a salii "Atelier", un decor functional cu parfum de epoca, de fapt o "vitrina" din care rasar, fiecare din camera sa izolata, eroii comediei, pentru a ni se dezvalui in incapatorul salon-sufragerie. Intriga este pe cat de simpla, pe atat de incarcata de sensuri. Doi functionari de banca, Ion si Valter, iubesc cu aceeasi ardoare aceeasi fata, pe Mioara, nepoata proprietaresei Stavaroaia. Cand apetitul pentru avere al nepoatei si matusii le ameninta dragostea, cei doi le joaca femeilor o farsa si lucrurile revin la normal. In final, Mioara se casatoreste cu Valter, iar Ion isi gaseste implinirea in dragostea pentru Frosa, o fata adoptata de Stavaroaia, pe care, ca un nou Pygmalion, o transforma dintr-o servitoare nestiutoare si cu infatisare neglijenta, intr-un idol, descoperindu-i, de fapt, frumusetea interioara.
Pe aceasta canava se inscriu cateva evolutii actoricesti, unele cu totul remarcabile. Revenit, dupa mai multe roluri, la teatrul cu vorbe, Dan Puric pastreaza ceva din inefabilul expresivitatii teatrului nou-verbal caruia i s-a dedicat. Astfel, in rolul lui Ion, actorul sugereaza un fel de Charlot, timid si stangaci. Dan Puric stie sa dea semnificatie fiecarui gest, fiecarei atitudini. Paseste ca pe ace si fiindca il strang pantofii noi, dar si de frica de a nu pata covorul. Amestec de naivitate, timiditate dar si de furie si gesturi hotarate, investit cu generozitate si altruism, cel caruia Frosa nu-i spune pe nume ci, in mod impersonal, dansul - personajul creat cu economie de mijloace, dar cu mare putere de seductie, constituie, neindoielnic, inca o izbanda artistica a actorului Dan Puric. Evolutiile relatiei lui Ion Anapoda cu Frosa, de la incrancenare pana la redescoperirea farmecului ei ascuns, sunt poate mai mult decat orice, elocvente.
Vadind o longevitate artistica de invidiat, pastrandu-si sarmul irezistibil, Ileana Stana Ionescu reia dupa spectacolul din 1980, rolul Stavaroaiei - o vaduva de ofiter cu toate ifosele aferente, dar si cu apetitul pentru tineri, vizibil in scena intima cu Ion Anapoda, pe care vrea sa-l acapareze. Aceasta inegalabila actrita, cu o cariera de invidiat, umple aici scena cu modul convingator si fascinant de a juca o matroana, o femeie dornica de avere, dar si de tarzii cuceriri galante.
In rasfatata Mioara, curtata de Ion si Valter, dar gata sa-i tradeze pentru o casatorie profitabila cu un subdirector de banca batran dar cu avere, Ileana Olteanu este dezinvolta si-si indeplineste cu profesionalism misiunea una scenica ce i-a fost incredintata. Corect, dar fara stralucire il joaca pe Valter, actorul Mimi Branescu. O mica bijuterie scenica face experimentatul si daruitul actor Matei Alexandru, construind cu minutie si farmec un personaj episodic, Aristotel Matec.
Aflata la inceput de cariera, Irina Cojar, stranepoata lui George Mihail Zamfirescu, constituie o revelatie in rolul Frosei. Cu o sensibilitate iesita din comun, foarte tanara actrita reuseste sa scoata la iveala frumusetea interioara a personajului, sa treaca pe nesimtite de la Frosa cea urata la idealul creat de Ion Anapoda, de care acesta se indragosteste. Spectacolul cu "Idolul si Ion Anapoda" constituie o agreabila dar si incarcata de semnificatii seara de teatru, o pledoarie pentru izbanda celor mai frumoase sentimente umane.

---

Despre autor: