In momentul in care am invitat acasa ziaristii, una dintre temele supuse dezbaterii televizate suna cam asa: ""Vizita presei la Nastase: exercitiu de imagine sau transparenta reala?"". Nu pot sa ma laud ca am inteles foarte bine aceasta dihotomie, mai ales in cazul dat. De ce s-ar exclude una pe alta? Si, in fond, in ce ar consta ""transparenta reala"" in materie de locuinte personale? Folosim uneori anumite concepte in alte zone decat cele pentru care au fost inventate, transparenta se refera la acte politice, decizionale, la mecanisme ale puterii, niciodata la viata privata, unde ar putea fi vorba, mai degraba, de voyeurism... In mod normal nu exista datoria nimanui de
a-si expune public spatiul intim.
Din pacate, familia noastra se confrunta cu o situatie anormala, in care viata noastra de zi cu zi e politizata sub pretext judiciar si spatiul in care locuim a devenit subiect de dezbatere, mai serios si mai acaparant decat o lege tinuta in sertar sau un contract plin cu clauze secrete. Mai mult, au fost atrasi in acest vartej penibil si vecinii.
A fost un exercitiu de imagine, a fost un moment de transparenta inedita, a fost, de fapt, un exercitiu de comunicare absolut necesara.
De ce ar fi ideea de ""imagine"" ceva nociv in cazul de fata? Impotriva mea se duce o batalie de imagine perfect orchestrata, care are ca scop distrugerea unei cariere politice. Juridic vorbind, ""Dosarul Zambaccian"" nu exista. Daca totul s-ar desfasura in acest spatiu legal, lucrurile ar fi repede lamurite, pentru ca intreaga ancheta a pornit fara probe si cu o incadrare ce frizeaza ridicolul. Eu nu ma confrunt insa cu anchetatori, ci cu actori, cu oameni care vin zi de zi la locuinta mea dupa ce se asigura ca au parte de publicul necesar. Au la ei obiecte de recuzita inutile, dar spectaculoase, stau inauntru sase ore pe zi si ies afara tacuti si misteriosi, ca si cum ar fi gasit la vecinii mei acvarii pline cu marii rechini ai coruptiei. Acestui spectacol degradant pentru Justitie, care isi propune sa ma degradeze si pe mine ca om, eu am incercat sa-i opun imaginea reala. Dintr-un motiv foarte simplu.
Circul ieftin pe care il descriu urmareste trei scopuri principale: sa genereze zi de zi o stire suculenta, pentru ca lumea sa nu uite ca sunt anchetat serios; sa ma asocieze cu un act procedural, perchezitia, rezervat numai infractorilor care dosesc obiecte furate; si sa creeze o legenda in jurul locuintei mele: ce o fi inauntru daca procurorii inventariaza zile la rand numai ce e la vecini? (care nu au nici o legatura cu dosarul).
Stiam ca locuinta unui om care colectioneaza arta din studentie, de aproape 40 de ani, poate starni rumori. Dar eu nu am ascuns aceasta pasiune niciodata. Dimpotriva. Am vorbit despre ea de multe ori, iar intr-o carte recenta de interviuri chiar am descris pe larg primele mele achizitii sau evolutia gusturilor mele in timp. Daca voiam sa ascund lucrurile pe care le am, nu initiam nasterea unui muzeu public al hartilor vechi, plecand tocmai de la o donatie importanta de harti pe care le-am oferit statului roman si, in definitiv, concetatenilor mei.
""Transparenta"" despre care se vorbeste strabate cariera mea, oricat de neplacut poate fi acest adevar pentru unii. Am invitat ziaristi la sedinte de guvern, am initiat Legea declararii averilor, am povestit adeseori despre ferma de la Cornu si despre tot ceea ce ma inconjoara. Pentru ca nu am sentimentul vinovatiei fata de nimic din ceea ce fac sau am dobandit - eu sau familia mea.
M-am nascut si traiesc sub zodia Racului. Consider ca in lumea in care traim, agitata - uneori agresiva - , este important sa ai un refugiu. Un spatiu al unei lumi virtuale, construita in si din carti. Uneori si din imagini. Sunt convins: sunt multi cei care inteleg sacrificiul de a deschide atat de larg poarta unei locuinte ce, de fapt, duce direct in interiorul fiintei tale.