Amenintarile conventionale ce pluteau asupra fragilei democratii din Romania in anii '90 s-au stins. Minerii au fost imblanziti, iar influenta demagogilor ultranationalisti asupra unor domenii cheie in stat nu mai este ce a fost.
In schimb, prapastia care ii desparte pe oameni de partidele lor este o amenintare la adresa stabilitatii politice. Ea ar putea duce la prabusirea sistemului.
Intr-un sondaj recent, 74% dintre tarani si-au exprimat dorinta ca Parlamentul sa fie marginalizat, iar Guvernul sa nu mai fie al politicienilor alesi, ci al unor "experti" coordonati de un lider puternic. Doar niste tarani, ar spune unii. Numai ca ei sunt cel mai cuprinzator segment social din tara.
Niciodata dupa 1989 nu s-a intamplat ca partidele politice sa isi fi indeplinit sarcina democratica fireasca, aceea de a promova idei si politici care sa alcatuiasca un program de guvernare. De asemenea, ele are fi trebuit sa fie o arena in care oamenii ambitiosi si talentati, nerabdatori sa faca parte din Guvern, sa se antreneze pentru aceasta misiune. Dar in Romania oamenii care vor sa fie puternici au ales sa conduca spitale si universitati, si nu sa-si dedice energiile primare politicii. Cei care aveau un anume idealism, combinat cu dorinta de a-si urmari propriile interese, au simtit ca lumea partidelor este frustranta: programele si ideologiile nu sunt adevaratele calauze ale lucrurilor care se intampla aici. Ele sunt ca o perdea de fum ce mascheaza faptul ca partidele sunt un fel de adunare de negustori la targul de duminica de la marginea oraselor, pe punctul de a face tranzactii intre ei. Oameni sunt suparati si raniti pentru ca acesti negustori politici nu-si folosesc propriii bani, ci pe ai lor.
E usor sa afirmi ca politicile partidelor sunt astfel din cauza defectelor de caracter ale romanilor. Lumea politicii nu poate trai separat de larga societate. Dar galaxia stinsa a politicilor de partid din Romania a fost influentata de mult mai multi factori. Inca de la inceputul procesului de reinstaurare a democratiei, a existat o incercare deliberata de a crea un sistem complex al administratiei cu scopul de a bloca schimbarile veritabile. Anii pierduti in aplicarea reformei sunt din cauza dorintei lui Ion Iliescu de a impiedica o implicare a oficialilor mai capabili, descurajati de ìhaosul stabili din timpul administratiilor sale. Oamenii capabili nu aveau de gand sa se piarda intr-un labirint fara sens. Asa incat partidele nu au fost niciodata in stare sa atraga multi dintre ei.
In al doilea rand, reprezentarea nu este de inalta calitate pentru ca democratia nu a fost insotita de consens. Frontul Salvarii Nationale a fost conceput ca un pasaport spre putere al functionarilor juniori din partidul-stat. Cata vreme aceasta a fost o prioritate, nu puteau exista confruntari civilizate cu rivalii. Razboaiele intre partide erau la ordinea zilei. S-au facut pasi importanti pentru a fi neutralizata adevarata opozitie. Violentelor din 1990 le-a urmat mai tarziu frauda electorala. Otrava ultranationalismului a ajuns in arena politica.
Cei care au stat erau indivizi condusi de obsesii. Doreau fie sa se razbune pe comunisti sau pe minoritati, fie sa obtina acces la avutul public prin orice mijloace.
Sigur ca acest al doilea grup domina acum, pe de o parte gratie faptului ca Occidentul, cu sistemele lui de securitate si economie, a ajuns in aceasta parte a Europei la jumatatea anilor '90. Vadim Tudor a trebuit sa inceapa sa-si modereze muzica wagneriana. Crestin-democratii au incetat sa fie parte a jocului, ceea ce poate fi pus pe seama rolului Occidentului: au continuat, la insistenta FMI-ului, prea multe politici economice care au afectat poporul.
Din 2000 incoace peisajul politic a fost monocrom. Si pentru asta, UE merita multumiri. Fondurile de pre-aderare au sosit impreuna cu un foarte discret subtext pentru politicieni, care nu putea fi soptit prea tare: imbogatiti-va! Mintile ascutite de la Bruxelles trebuie sa fi stiut ca aceasta va fi consecinta acordarii de fonduri pentru o tara precar administrata, lipsita de capacitatea de a absorbi bani.
Bruxelles-ul a sperat ca acel consens care a lipsit Romaniei la inceputul anilor '90 va fi obtinut dupa 2000 si va permite configurarea unei forme disciplinate de politica. Dar acest lucru nu s-a intamplat. Inlocuirea politicii precaritatii cu politica plenitudinii a avut un efect bizar. In loc sa promoveze o anume civilitate intre partide, a dus la invrajbirea lor, mai ales in PSD. Alegerile din 2004 au aratat ce incapabile erau partidele sa sponsorizeze schimbarea. Au fost privitori neajutorati in timpul rasturnarilor petrecute, cand s-a format un nou peisaj politic pe care putini l-ar fi putut anticipa cu cateva luni inainte.
(Va urma)