Acuzatiile de coruptie care implica figuri de prima marime ale scenei politice romanesti au devenit tot mai numeroase. Ele au un punct de pornire obiectiv, si anume faptul ca unul dintre cele mai sarace popoare care aspira la statutul de membru al Uniunii Europene este condus de politicieni care devin zi de zi tot mai bogati.
Desigur ca posibilitatea ca omul de pe strada sa isi poata cenzura liderii este un atribut esential al democratiei si restrangerea acestui drept ar avea o conotatie clara de dictatura, care ar afecta libertatea si viata economica in egala masura. Din pacate insa, acuzatiile, nu intotdeauna fondate, pot sa duca in derizoriu un drept fundamental si in loc de o binevenita si indelung asteptata curatenie a societatii noastre, risca sa produca o iritare si o blazare a cetatenilor, care vor vedea in demersurile neintemeiate o alta fata a luptei pentru putere si pentru mai multe privilegii. In mai putin de o luna, Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu, Mircea Geoana, Traian Basescu, Calin Popescu Tariceanu si Gheorghe Copos au fost pusi in situatia de a explica natura unor afaceri care intriga opinia publica, precum si existenta unor matusi, veri sau frati acuzati de a fi simple palnii prin care se scurg in buzunarele celor amintiti sume ametitoare. Unii dintre ei raspund acum la intrebarile anchetatorilor, ceilalti au reusit sa dea lamuriri care au evitat deschiderea unor investigatii oficiale.
Acumularea unor sume sonore legate, pe drept sau pe nedrept, de presupuse operatiuni financiare dubioase, permite unor cancelarii europene sa traga concluzia ca in Romania exista o coruptie generalizata la nivel inalt. Lucru extrem de periculos cu numai trei luni inainte de raportul de tara care ar trebui sa decida daca este sau nu cazul sa fie activata clauza de salvgardare.
O alta primejdie a inflatiei de acuzatii de coruptie este aceea ca orice om avut devine automat suspect. Dovada ca se face din nou auzita concluzia eronata ca e mai bine sa fii sarac si cinstit. Categoric ca a fi cinstit este nu o optiune, ci o obligatie, dar a fi sarac nu inseamna neaparat ca esti si cinstit. Incriminarea la modul general a bogatiei este la fel de periculoasa ca si abuzul de acuzatii, pentru ca saracia este departe de a fi o virtute, ea este o stare nefericita de care tara trebuie scapata cat mai curand. In plus, atunci cand saracia este ceea ce caracterizeaza unele persoane fizice, este bine de stiut daca aceasta se datoreaza nemuncii si lipsei de initiativa a unora care se complac in a ramane in aceasta categorie, asteptand ca altii sa munceasca pentru ei... De aceea, este normal sa admitem ca aceia care au capacitatea de a elimina pauperitatea sunt tocmai cei care au ajuns bogati si puternici pe cai oneste.
Date recente arata ca in Romania 96 la suta din veniturile unei familii sunt alocate exclusiv cheltuielilor pentru intretinerea gospodariei, iar utilizarea intregului castig numai pentru subzistenta ne da imaginea saraciei din tara. Nici pe departe insa nu ne poate da imaginea unei populatii fundamental cinstite, ci doar pe cea a unor oameni care nu reusesc decat cu greu sa faca fata greutatilor vietii de zi cu zi.
Coruptii trebuie, fara doar si poate, sa plateasca, asa cum prevede legea, si cum cere insistent Uniunea Europeana. Lupta impotriva lor nu poate fi amanata sub nici un pretext, iar indulgenta fata de coruptie nu poate deveni ratiune de stat, nici macar pentru a evita amanarea integrarii europene a Romaniei.
Folosirea abuziva a acuzatiilor de coruptie pentru a incerca sa elimini adversari politici este insa la fel de grava ca necesitatea insasi, nu numai pentru ca este profund imorala, ci si pentru ca produce efecte perverse de genul celor amintite mai sus, ca demolarea definitiva a imaginii Romaniei si promovarea unor clisee precum "sarac, dar cinstit", dar si pentru ca duce la demonetizarea notiunii de lupta impotriva coruptiei institutionalizate, asa cum inainte de 1989 cazuse in desuetudine conceptul de lupta pentru pace.