Inainte de a trece in nefiinta, Emanuil Gojdu a redactat un document prin care isi exprima clar vointa pentru generatiile urmatoare care aveau sa beneficieze de imensa lui avere. Ca om de exceptie, avocat de renume si politician abil, Emanuil Gojdu a oferit generatiilor viitoare un model de personalitate si vointa, o cale spre propasirea individuala si, prin ea, de afirmare a valorilor romanismului.
A reusit sa se impuna ca roman in Imperiu, sa contribuie la formarea legislatiei acestuia, dar nu a uitat nici o clipa de fratii sai intru credinta, de miile de romani ortodocsi saraci care nu aveau nici o sansa de afirmare. Si-a gandit testamentul ca un plan de afaceri pe termen foarte lung. A facut investitii in domenii importante si de nezdruncinat. Nici razboaiele, nici dictaturile nu i-au putut corupe vointa testamentara. Totul a ramas exact cum a fost gandit de el. Averea i-a sporit, investitiile in sistemul bancar si imobiliare s-au consolidat, iar figura lui a dainuit peste timpuri.
Planul lui Gojdu a demarat in 1869 si trebuia sa se desfasoare precis, matematic, pana in 2070 cand ar fi avut loc ultima recapitalizare. Gojdu a planuit totul pe o perioada de 200 de ani. Este incredibil cum vointa unui om si iubirea fata de semenii sai ortodocsi i-au dat puterea si intelepciunea de a ordona totul in cele mai mici detalii.
Haita de lupi
Averea lui Gojdu a devenit un punct de atractie pentru guvernele ungar si roman inca de la inceputurile anilor '90. Planul lui Gojdu viza ca intreaga sa avere sa aiba un anume traseu, bine delimitat. A vizat investitii, capitalizari si tot felul de miscari ale fondurilor sale urise care sa asigure buna functionare a fundatiei sale.
Ungurii au stiut ca nu vor putea oferi niciodata Bisericii Ortodoxe Romane controlul asupra averii lui Gojdu pentru ca marile sume de bani din bancile ungare ar fi fost un punct forte in negocierile cu Romania. De aceea, imediat dupa afirmarea statului roman, ungurii au initiat mai multe demersuri pentru a controla averea lui Gojdu din Ungaria. Oficialii romani au simtit ca lucrurile le scapa de sub control si au incercat sa se agate de drepturile Bisericii in acest caz, fofilandu-se pe fotoliul de mostenitor legitim al lui Emanuil Gojdu.
Pentru ca lucrurile sa nu degenereze ca si in '48 intr-un conflict bilateral, Romania si Ungaria au decis infiintarea unei fundatii publice. Chiar daca in 1996, inainte de demersurile oficiale, capii Bisericii Ortodoxe Romane au reinfiintat aceeasi fundatie, ca aceea din 1870. In acest context, guvernul PSD al anilor 2000-2004 a propus o cale de mijloc care sa ofere atat Ungariei, cat si Bisericii Ortodoxe Romane o solutie de negociere, fara a afecta relatiile bilaterale, intrarea in Uniunea Europeana si strivirea demnitatii mostenitorilor legitimi ai lui Gojdu, adica poporul roman ortodox. Solutia era impartirea averii intre Ungaria si Romania.
Negociatorii romani au comis insa o grava eroare: fundatia publica romano-ungara care urma sa se infiinteze si care asigura impartirea colosalei averi Gojdu incalca testamentul acestuia, act intangibil juridic, care reprezinta titlul de proprietate al fundatiei legitime de drept privat. Acordurile politice bilaterale nu pot afecta dreptul la proprietate privata garantat de Constitutie. Prin urmare, demnitarii romani, prin aceasta solutie, incalcau cele mai elementare legi ale tarii si ale dreptului international. Scopul era acela de lega un dialog si a avertiza Ungaria asupra interesului Romaniei pentru mostenirea Gojdu, dar modul de realizare era total ilegal. Oficialii romani ai PSD au fost convinsi ca Acordul nu putea fi semnat si ratificat in forma si sub aceste premise, motiv pentru care nu au incheiat acest Acord inainte de alegerile din 2004.
Fundatia Gojdu va fi condusa de 6,5 romani si 6,5 unguri!
Dilema oficialilor romani era urmatoarea: ori denuntau actul Ungariei de vanzare a Curtilor Gojdu, ori acopereau samavolnicia gestului Ungariei printr-o forma juridica. Tariceanu si ministrul sau de Externe, Razvan Ungureanu, au decis pentru a doua optiune: sa rascumpere, alaturi de Ungaria, dar numai pe banii poporului roman, ceea ce vanduse guvernul de la Budapesta catre israelienii de la "Autoker Holding Rt". Astfel, ungurii, dupa ce obtinusera sute de milioane de euro din vanzarea bunurilor Gojdu, urma sa inapoieze o parte din acesti bani pentru achizitionarea titlului de proprietate asupra acelorasi bunuri, alaturi de Romania, intr-o fundatie mixta romano-ungara. Pe de alta parte, Romania urmeaza sa plateasca de la buget achizitionarea dreptului de proprietatea asupra bunurilor Gojdu, care nu i-au apartinut niciodata si fara sa despagubeasca in nici un fel fundatia ortodoxa, proprietarul de drept.
In acest fel o mostenire privata a devenit, prin acordul semnat de Tariceanu si Guvernul de la Budapesta, pretext pentru fraudarea banului public si dezmostenirea ilegala a succesorilor in drept ai lui Emanuil Gojdu.
Dupa cum se poate vedea in facsimil, nici macar Acordul semnat de Ungureanu si omologul sau ungar nu a fost tratat cu seriozitate. Din datele acestuia reiese, la art. 5 lit. 1 ca "principalul factor de decizie, reprezentantul si gestionarul fundatiei comune il reprezinta Consiliul Director format din 13 membri, in care fiecare dintre partile contractante este reprezentata de un numar egal de membri". Nu e clar cum vor imparti ungurii si romani 13 la doi in asa fel incat sa le iasa un numar egal, dar probabil ca acestea sunt "detaliile nesemnificative" ale contractului.
Deplasarea pe burta
Semnarea Acordului dintre Romania si Ungaria cu privire la bunurile Fundatiei Gojdu a fost urmata, in mod nefiresc, de ratificarea acestuia prin Ordonanta de Urgenta nr. 183/2005. Procedura este suspecta deoarece nu poate fi justificata "urgenta" ratificarii, potrivit Constitutiei. Conform legii fundamentale a tarii, ordonantele de urgenta nu pot fi emise decat in situatii exceptionale: "Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora."
Nemotivand in mod plauzibil necesitatea emiterii OUG 183/2005, ordonanta devine neconstitutionala. Ordonanta de urgenta incearca sa paralizeze dezbaterile parlamentare pe marginea mostenirii Gojdu, sa puna Parlamentul in fata faptului implinit si totodata sa ofere Ungariei posibilitatea de a trece la actiune si sa puna Romania in fata faptului implinit. Totodata, actul de ratificare, ca act de vointa al reprezentantilor poporului roman, va putea fi folosit impotriva oricaror actiuni ulterioare de revendicare ale Fundatiei Ortodoxe Gojdu.
Deputatul Aurelian Pavelescu a realizat "Raportul asupra uzurparii mostenirii lui Emanuil Gojdu de catre Guvernul Romaniei". Parlamentarul a transmis Raportul sau, impreuna cu o scrisoare, presedintelui Traian Basescu cu scopul de a desfiinta actele guvernamentale, urmand ca fundatiei ortodoxe romane sa-i fie recunoscute drepturile legitime.
Nelegalitatea Acordului romano-ungar
Raportul lui Pavelescu demonstreaza ca Tariceanu si Ungureanu au incalcat Constitutia Romaniei, au uzurpat drepturile romanilor ortodocsi de a beneficia de mostenirea lui Gojdu si incearca sa foloseasca banii publici pentru ascunderea unei fraude.
Conform deputatului independent Aurelian Pavelescu, "Acordul dintre Romania si Ungaria se intemeiaza, formal, pe prevederile Tratatului de buna vecinatate dintre Romania si Republica Ungara din 1996. Tratatul nu poate reprezenta insa, sub nici o forma, temeiul pentru preluarea mostenirii "Gojdu", proprietatea privata a Fundatiei "Gojdu", regimul juridic al proprietatii private fiind reglementat de legea civila si Constitutie, iar nu de tratatele politice. In lipsa unor acte de expropriere sau nationalizare realizate pe cale legala, cu plata unei juste despagubiri catre Fundatie, o asemenea actiune este ilegala si neconstitutionala. Prin urmare, fiind incheiat in baza unui Tratat politic care creeaza obligatii numai pentru statele semnatare, iar nu pentru particulari, Acordul a fost incheiat in baza unui fals temei de drept, fiind, prin urmare, lipsit de temei juridic".
Un alt motiv de neconstitutionalitate il reprezinta nerespectarea hotararii judecatoresti din 1996 prin care Justitia a recunoscut ca Fundatia Gojdu este continuatoarea in drepturi a Fundatiei infiintate in 1870 de Andrei Saguna prin vointa testamentara a lui Emanuil Gojdu. Nerespectarea hotararii judecatoresti reprezinta incalcarea dispozitiei constitutionale potrivit careia Romania este "stat de drept".
Actiunile Guvernului incalca deopotriva art. 46 din Constitutie, care garanteaza dreptul la mostenire. Potrivit lui Pavelescu, "sentinta civila nr. 608/1996 a Tribunalului Sibiu a fost pronuntata in baza testamentului lui Emanuil Gojdu care prevede explicit ca Fundatia va avea in proprietate bunurile lasate de Gojdu, va dispune de ele in beneficiul exclusiv al romanilor ortodocsi, fiind condusa de episcopii ortodocsi romani". Prin urmare, inlaturand dispozitiile testamentare si uzurpand mostenirea Gojdu actele Guvernului sunt neconstitutionale. Acordul incalca direct Art. 46 din Constitutie, care prevede: "Dreptul la mostenire este garantat.", nesocotind testamentul lui Emanuil Gojdu si dreptul la mostenire recunoscut Fundatiei private "Gojdu" de catre o instanta judecatoreasca. Acordul dezmosteneste fara temei legal fundatia si, implicit, pe cetatenii romani ortodocsi.
De asemenea, dreptul de proprietate privata este incalcat de actul lui Tariceanu, drept garantat de art. 44 si art. 136 din legea fundamentala. Oficialii romani care au participat la semnarea acordului romano-ungar cu privire la bunurile lui Gojdu au uitat faptul ca Guvernul poate dispune doar asupra bunurilor care apartin statului si nicidecum asupra celor aflate in proprietatea privata. "Vocatia de proprietar al mostenirii Gojdu a fost recunoscuta de hotararea judecatoreasca din 1996, dar si de Acordul din 2005: daca Fundatia nu ar fi avut vocatia de proprietar al mostenirii, nu ar fi existat un obiect al negocierii dintre cele doua guverne. Astfel, recunoscand calitatea de proprietar a Fundatiei, cele doua guverne au uzurpat in mod fatis drepturile legitime ale acesteia, Acordul fiind nul absolut. Guvernul are drept de folosinta sau dispozitie numai asupra bunurilor aflate in proprietatea statului, potrivit legii, in cazul de fata putandu-si asuma numai rolul unui mandatar care sa negocieze retrocedarea bunurilor catre Fundatie, in temeiul obligatiei sale de aparator al legalitatii si drepturilor cetatenilor romani", se arata in Raport.
Pozitia B.O.R.
Biserica Ortodoxa Romana nu a participat niciodata la negocierile interguvernamentale si nu a consimtit la infiintarea Fundatiei Publice Gojdu. Din contra, prin reinfiintarea Fundatiei, in 1996, si-a reafirmat ferm pretentia de mostenitoare a averii lui Emanuil Gojdu. Participarea la constituirea Fundatiei a inaltilor ierarhi, Antonie Plamadeala, Nicolae Corneanu, Bartolomeu Anania, episcopul Oradei si al Aradului, a exprimat clar si neechivoc refuzul oricarui compromis. Acestei actiuni i s-a alaturat Patriarhului Teoctist, care afirma transant sustinerea Fundatiei in Cuvantul de salut adresat participantilor la Simpozionul stiintific "Emanuil Gojdu", organizat la 8 februarie 2003 la Manastirea Sambata de Sus: "Desi in perioada interbelica a trecut prin reale dificultati, legate mai cu seama de patrimoniul sau din afara hotarelor romanesti, pentru ca, in 1952, acest patrimoniu sa faca obiectul chiar al brutalei nationalizari comuniste, Fundatia "Emanuil Gojdu" a renascut incepand din 1996, la o noua viata, mangaindu-ne, iata, sufletele cu roadele unei frumoase activitati ce aspira la continuarea pilduitoarei sale traditii de odinioara. (...) Fie ca, prin intreaga sa lucrare, Fundatia "Emanuil Gojdu" sa urmeze fara contenire implinirea testamentului marelui sprijinitor al romanilor."
De asemenea, episcopului Sofronie, al romanilor ortodocsi din Ungaria, intr-o declaratie de presa si-a exprimat clar pozitia in favoarea "recunoasterii si restituirii bunurilor Fundatiei "Gojdu" aflate la Budapesta catre beneficiarii lor de drept, bunuri preluate in mod abuziv de statul maghiar."
Prin aceste cuvinte, pozitia ferma a bisericii ortodoxe si a Fundatiei "Gojdu" fata de Acordul romano-ungar, va conduce la desfiintarea acestuia, pe cale juridica sau politica, ca o recunoastere a principiilor statului de drept, indiferent de perioada de timp care se va scurge pana la acel moment.
MAE Ungar: "Fundatia publica a fost singura optiune"
Am primit la redactie din partea Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei, prin purtatorul de cuvant Viktor Polgár, cateva precizari pe care ziarul nostru le-a solicitat.
La intrebarea a cui a fost ideea proiectului comun romano-ungar de infiintare a unei noi Fundatii Gojdu, publice, Ministerul ungar de Externe a raspuns ca a fost vorba despre o initiativa comuna a celor doua guverne. "In timpul intalnirii dintre cei doi premieri, in noiembrie 2002, s-a cazut de acord asupra faptului ca trebuie infiintata o fundatie publica, in spiritul testamentului lui Emanuil Gojdu care, de-a lungul vietii, a luptat pentru coexistenta pasnica dintre romani si unguri. De aceea, aceasta fundatie publica va promova cooperarea dintre minoritatile etnice si nationale si va organiza proiecte si programe culturale".
De asemenea, ZIUA a mai supus atentiei oficialilor maghiari un alt aspect, legat de amanunte ale negocierilor purtate la nivel bilateral. Mai precis, daca in timpul discutiilor s-au avut in vedere si alte optiuni, in ceea ce priveste problema Gojdu.
Potrivit ministerului ungar, "negocierile au vizat gasirea unui cadru adecvat si cea mai indicata forma a acestui proiect comun. Forma actuala a Fundatiei a fost singura posibila, avand in vedere legislatia ungara si internationala. Bineinteles, au fost analizate in amanunt o seama de probleme tehnice si alte detalii, dar, in final, s-a ajuns la un consens in privinta fiecarui detaliu". (D.E.)
(va urma)