Daca avem destul de multe informatii despre printul William, cavalerul de onoare al fratelui sau mai mic, printul Harry, deocamdata nu stim foarte multe despre
Jessica Mulroney, cea aleasa de Meghan Markle sa-i fie domnisoara de onoare, in conditiile in care, la data nuntii din luna mai, Kate Middleton, sotia printului William si cea care ar fi trebuit sa fie domnisoara de onoare pentru Meghan, va fi din nou proaspat mamica.
Jessica Mulroney, in varsta de 38 de ani, este cea mai buna prietena a lui Meghan Markle, cele doua facand cunostinta cand Meghan Markle s-a mutat la Toronto pentru 7 ani pentru filmarile la seria de televiziune "Suits". Prin natura meseriei ei, Jessica Mulroney este si mai implicata in nunta regala a anului. Domnisoara de onoare este stilista si consiliera pentru un mare lant de magazine care comercializeaza rochii de mireasa
Chiar daca pe acest subiect nu exista informatii oficiale, se pare ca Jessica este organizatoarea casatoriei lui Meghan cu Harry, conform dorintei celor doi. Ea i-a sfatuit in aceasta privinta inca din momentul anuntarii logodnei lor, la sfarsitul lui noiembrie 2017. Astfel, se pare ca Jessica Mulroney se afla la originea alegerilor vestimentare si de accesorii purtate de Meghan Markle pentru fotografiile oficiale de anunt al logodnei.