B'estfest, ziua 3 : Final glorios cu Pendulum. House of Pain, surpriza serii

Controlul Tehnic de Calitate (CTC) sunt, deja, dupa peste zece ani activi in hip hop, una din cele mai cunoscute si apreciate trupe romanesti.

Dar sunt si una dintre formatiile care au evoluat constant de-a lungul timpului de la versuri, voce, flow, teme abordate si beat-uri, la numarul de fani.

Asta s-a vazut si aseara, in ultima parte a festivalului B'estfest, cand CTC-ul a depasit statutul de formatie underground, strangand un public generos ca numar, dar si ca empatie. S-a cantat impreuna, caci fanii stiau versurile, iar "pe beat" s-a dat pana dupa ce a expirat timpul alocat de organizatori.

CTC sunt una dintre putinele formatii de hip hop romanesti din zona underground care stiu sa tina un show live, de la felul un care comunica cu publicul, la pasiunea un mic si pana la...aspectele tehnice.

Au urmat ROA, proiectul lui Junkyard, ex-Suie Paparude si a lui Bogdan Popoiag, ex-Unu', arhicunoscuti deja prin piesa " Ne Place".

S-a dansat evident pe ceea ce se stia deja, dar si pe restul "bucatilor" de pe Rise of Artificial. Junkyard are ceva calitati de MC ( timbrul vocal, dar cu o limita ), dar mai ales are talentul de a comunica cu fanii, mai exact, de a repeta intruna cateva fraze standard care sa mentina conexiunea. Si le place, le place, place, place, place.

Cea mai interesanta piesa pe care cei doi + chitaristul au performat-o a fost  "Natiune de emsii", cu un nivel de ironie ceva mai ridicat decat al celorlalte piese si nu atat de indoielnic.

Au urmat "veteranii" de la House of Pain.

Sa combini hip hop-ul cu rock-ul nu e tocmai floare la ureche, mai ales ca ascultatorii fanatici ai celor doua genuri sunt destul de "puristi". Cu atat mai mult cu cat formatii ca Beastie Boys, Run DMC sau Rage Against the Machine sunt deja bine inradacinate in mintea si urechea ascultatorilor.

Totusi, House of Pain au fost o formatie grea a anilor '90, un succes care a culminat cu Grammy-ul castigat de vocea trupei, Everlast, in colaborare cu Santana.

Inceputul nu a fost tocmai unul promitator. Dupa sound-ul actual al celor de la ROA, sa treci la beat-uri old-school, nu a functionat tocmai manusa, in plus formatia parea cam fara vlaga. Intermezzo-urile din hip hop ( Next Episode, C.R.E.A.M sau Simon Says ) au ridicat publicul si pe masura ce Everlast alterna chitara cu microfonul, publicul a inceput sa reactioneze.

Atitudinea lui Everlast a fost cea care a aprins multimea stransa in fata scenei principale, acesta zicand "I'm not your motherfucking jukebox" in momentul in care, probabil, un fan a cerut o piesa anume. Dupa un scurt moment de deruta din partea publicului, au urmat ovatiile si de-aici, in continuare, show-ul. Iata ca House of Pain a primit energia pe care si-o dorea din partea publicului, caci, tot Everlast a motivat, se afla intr-un turneu obositor.

Probabil cel mai bun moment al reprezentatiei a fost cand fiecare instrumentist al formatiei si-a facut "numarul": un mini-jam din care ne-am dat seama ce formatie vie si buna e House of Pain.

Ultima piesa a fost mult-asteptata "Jump around", cea mai cunoscuta piesa a lor, pe care fanii prezenti au sarit ca din trambulina.

Supriza serii si probabil cel mai respectat act din seara de duminica, de la B'estfest.

Hadouken! se pare ca sunt, pentru fanii mai tineri si mai activi, noii Prodigy.

Cu un sunet "amestecat", care confuzeaza urechea la inceput, dar cu multa energie si pofta de scandal dinspre scena, englezii au performat o ora de haos pe scena secundara de la B'estfest.

Daca jurnalisti mai batrani si mai erodati prin televiziuni cu politici editoriale indoielnice au privit act-ul cu o masca de surprindere si indoiala, tinerii spectatori de la Hadouken! au facut pogo de zile mari si, la cererea solistului, s-a incercat chiar si un Wall of Death.

Hadouken! nu au fost departe de Pendulum, insa cei din urma si-au rezervat dreptul de a face un show asa cum ar trebui s-o faca o formatie mainstream.

Britano-australienii de la Pendulum s-au lasat asteptati, aseara, la B'estfest.

E si normal, au fost atractia serii, si un pic de asteptare a condimentat si mai mult show-ul ce avea sa urmeze.

Cum au inceput proiectiile din ecranul gigantic asezat in spatele scenei, publicul a explodat.

Pendulum sunt pe val, stiu asta si au performat ca atare.

S-a dansat in continuu, iar reprezentatia, prin "greutatea" aparaturii pusa pe scena, atitudinea MC-ului si numarul mare de fani prezenti s-a ridicat la nivelul unui mare festival european.

Reactia publicului la un line-up nu foarte actual, nu foarte promitator si nu foarte spectaculos a fost una neasteptata.

Amatori de festivaluri sunt, iar dupa cum s-a desfasurat B'estfestul de anul acesta, sa aduci un nume mare ca Radiohead (de exemplu) cel putin din acest punct de vedere, nu ar trebui sa fie un risc neasumat.

Organizarea a avut plusul si minusurile ei. De apreciat curajul de a testa un festival in aer liber (lectii de invatat din trecut au fost, iar Iarmarocul nu poate sa nu fie mentionat aici), cu ceva amploare. Poate sa fie un experiment bun pentru anii viitori.

Din pacate, B'estfestul nu a trecut granitele Romaniei si, din nefericire, nu are cu ce se diferentia de altele din proximitatea noastra.

Nu s-a stat la coada la jetoane, nu s-a stat la coada la bere, nu s-a stat la coada la toalete. E un lucru pozitiv fata de ce s-a intamplat in alti ani.

Faptul ca diferite cluburi din Bucuresti au avut spatiul lor a fost o miscare inteligenta de a coagula un public deja existent, in jurul unei alte idei care, se pare, inca mai vinde: Vama Veche.

Nu a existat spatiu exclusiv destinat platitorilor biciclisti, pazit si safe. Cu toate ca puteai inchiria biciclete puse la dispozitie de catre organizatori si acestea ERAU supravegheate ( pana la ora 0.00 ), nimeni nu garanta paza bicicletelor personale.

Daca vineri transportul cu autobuzele era gratuit, duminica a aparut un bilet stampilat "Primaria Municipiului Bucuresti- RATB- Primaria Otopeni", pe care il cumparai de la obisnuitii controlori RATB, luati pe nepusa masa de acasa.  Autobuzele erau arhipline, aerul era sufocant. Nu e in nici un caz un preludiu bun pentru orice platitor de bilete la un festival.