Primul Guvern din timpul mandatului lui Nicolas Sarkozy a fost marcat de prezenta mai multor oficiali proveniti din randul imigrantilor, in special
Fadela Amara, de origine algeriana, care a fost secretar de stat pentru Politica urbana, si Rama Yade (foto), cea mai tanara din Guvern, de origine senegaleza, secretar de stat pentru Drepturile Omului, apoi secretar de stat in Ministerul Sportului.
Nascuta la Dakar si sosita in Franta la 11 ani,
Rama Yade, in prezent in varsta de 33 de ani, era necunoscuta opiniei publice atunci cand a intrat in Guvern, relateaza
MEDIAFAX.
Iubita de francezi, potrivit sondajelor, ea va ramane cunoscuta prin declaratiile sale pline de impact. In decembrie 2007, secretarul de stat pentru Drepturile Omului a denuntat vizita in Franta a presedintelui libian Mouammar Kadhafi.In prezent detinand doar functia de consilier regional, din partea majoritatii UMP, ea a scris recent o carte in care pledeaza pentru un "pact national" in favoarea tinerilor.
Fiica a unor imigranti algerieni, Fadela Amara, in varsta de 46 de ani, era cunoscuta pentru faptul ca a militat impotriva violentelor asupra femeilor in ghetouri. Ea a fondat si o miscare care pleda pentru egalitate, diversitate si se declara impotriva valului islamic.
In Guvern, "am putut (...) sa masor limitele inertiei si sectarismului", a declarat ea duminica, anuntandu-si intentia de a reveni la militantism.Un alt simbol al acestei deschideri dorite de presedinte,
Rachida Dati, intrata in acelasi timp in Guvern in fruntea Ministerului Justitiei, a incetat sa isi mai exercite functia la 23 iunie 2009, dupa ce a cazut in dizgratie.