Casa familiei este ținta lui Neptun în cazul Săgetătorilor. Se poate să ai o perioadă zbuciumată, în care să îți dai seama greu că ceva nepotrivit se întâmplă. Ai multe nemulțumiri care se derulează de o vreme încoace, dar care de azi vor pune stăpânire pe tine. Fii atent la semnalele pe care le primești.
Atitudinea ta oscilează puternic, motiv pentru care vei deruta oamenii din jurul tău. Unii vor crede că ești liniștit, iar alții că ești arogant. Acest comportament riscă să conducă la neînțelegeri greu de aplanat. Ești predispus la probleme în cadrul negocierilor.
Neptun se mișcă prin casa banilor și a bunurilor, ceea ce denotă că trebuie să fii mai atent la finanțe în perioada următoare. Ai tendința să arunci cu valută în stânga și dreapta. Astfel, te expui riscului de a încasa pagube.
Pe de-o parte, Peștii descoperă o adevărată dimensiune a șarmului și a carismei lor, ceea ce le dă o atitudine de învingători. Pe de alta, se poate să existe momente în care transmit semnale amestecate, ce induc în eroare audiența. Ai mai multă grijă la cum gestionezi anumite discuții.
Casa subconștientului este vizată de mișcarea lui Neptun în cazul nativilor zodiei Berbec. Te gândești mult la trecut și se întâmplă să ai des senzații de deja-vu. Comunică mai mult și ascultă-ți vocea interioară la nevoie.
Neptun retrogradează de azi încolo prin casa planurilor de viitor și a proiectelor. Ți-ai făcut speranțe mari în ceea ce le privește și nu ai luat în calcul anumite schimbări. S-ar putea ca unele relații de prietenie să se transforme.
Casa carierei este ținta lui Neptun în ceea ce-i privește pe Gemeni. Se poate ca nativii acestei zodii să aibă senzația că bat pasul pe loc sau că, mai rău, fac pași în spate. Urmează să iei câteva decizii importante. Calculează-ți bine mișcările.
Urmează o perioadă cu multe semne de întrebare. Odată înlăturate, acestea îți vor oferi lecții de viață valoroase. S-ar putea să ai ceva probleme cu actele sau cu începerea unui noi proiect.
Neptul a început să se deplaseze în sens invers prin casa relațiilor și a banilor. Ești implicat într-o colaborare ori veniturile tale și ale partenerului au de suferit. Vor exista multe momente de confuzie cu privire la aspectul financiar. Se arată o perioadă de căutări.
Relația de cuplu sau cea cu colaboratorii va suferi transformări mari. Nu știi ce anume lipsește, dar dacă te folosești de energia tranzitului actual, vei putea găsi o soluție. Urmează să primești câteva lecții ce te vor ajuta enorm în plan personal.
Casa muncii și a sănătății va suferi câteva schimbări. Se anunță o perioadă în care energia ta va fi la pământ, deci e o perioadă numai bună să faci modificări în ceea ce privește stilul de viață și alimentația.
Neptul începe să se miște în sens invers prin casa iubirii din horoscopul general al Scorpionului. Acest lucru face ca atmosfera dintre tine și partener să fie greu de interpretat în unele dăți. Încearcă să dai dovadă de deschidere. E nevoie de mai multă transparență între voi.
Neptun a început din 25 iunie să se miște prin semnul Peștilor, sens de mers pe care îl va păstra până pe 1 decembrie. Influența acestui fenomen se va simți doar când și când, însă vor exista situații importante în care zodiile Mutabile, adică Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești, vor simți că sunt urmărite de ghinion.