Un copil în vârstă de doar șapte ani a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara cu o varicelă hemoragică, o formă foarte rară de varicelă. Afecțiunea micuțului este cauzată de o afecțiune oncohematologică. Copilul a fost trimis de la Arad la unitatea medicală de la Timișoara.

Copil cu o formă rară de varicelă, internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara

Afecțiunea cu care a fost diagnosticat copilul este întâlnită destul de rar. Diferența cea mai mare dintre varicela obișnuită și varicela hemoragică, cu care a fost diagnosticat copilul, este că inflamațiile care apar pe corpul pacientului sunt hemoragice. În cazul băiețelului de 7 ani, boala este cauzată pe fondul unei afecțiuni oncohematologice.

Medicii din Timișoara spun că varicela hemoragică are un debut atipic. De obicei, varicela se manifestă printr-o erupție pe piele, cutanată, sub formă de vezicule. Erupția apare inițial la nivelul pielii păroase a capului, după care se extinde pe tot corpul, iar în aceste vezicule există sânge. În așa mod apar echimozele cutanate și apoi sângerări ale mucoaselor.

„Ceea ce s-a întâmplat și în cazul pacientului internat în spitalul nostru. Copilașul are, însă, și o trombocitopenie, o afecțiune hematologică ce duce la scăderea numărului de trombocite la nivel sangvin. La o persoană sănătoasă numărul trombocitelor este de peste 150.000/microlitru. În momentul în care a ajuns în spitalul nostru, copilul avea 2000 de trombocite/microlitru. Am reușit, însă, în doar câteva zile să îl echilibrăm, să îi creștem numărul la peste 10.000”, a spus Adelina Marinescu, medic specialist boli infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

Aflux ridicat de cazuri de varicelă în ultimele săptămâni

Medicii din Timișoara spun că starea de sănătate a copilului s-a îmbunătățit semnificativ. Pe coprul pacientului nu au mai apărut elemente eruptive noi, iar cele vechi au început să treacă în faza următoare a bolii, și se transformă în cruste. Copilul va mai rămâne internat în spital până când trombocitele se vor normaliza.

Citeste si:
Explozie de cazuri de varicelă la Spitalul „Victor Babeş” din...
Explozie de cazuri de...

Medicul specialist a subliniat că în ultimele săptămâni, a existat un aflux ridicat de cazuri de varicelă venite în Ambulatoriu, în jur de șase-șapte cazuri pe săptămână.

„Pacienții nu au avut însă forme grave, așa că nu au necesitat internare. Complicațiile apar de obicei la sugari, la femeile însărcinate, la persoane imunodeprimate, cu imunitate scăzută din cauza unor tratamente sau a unor afecțiuni. Complicațiile severe includ pneumonii, otită, encefalită, hemoragie, infecții bacteriene ale pielii, chiar septicemie”, a mai spus medicul Adelina Marinescu.

În cazul pacienților cu varicelă, tratamentul acestora constă în izolarea pacientului, aplicarea unor loțiuni care au drept scop să calmeze mâncărimea, administrarea de medicamente pentru reducerea febrei, hidratare intensă și un regim alimentar cât mai echilibrat care conține vitamine, consum cât mai ridicat de fructe și legume și evitarea băuturilor carbogazoase. Varicela poate fi prevenită prin vaccinare.

Citeste si:
Stirile pe scurt - Titlurile serii
Stirile pe scurt - Titlurile...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Februarie 2023 - 01 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.