Tic tac! A rămas mai puțin de o lună până la Crăciun și Revelion, iar românii au și început să facă meniul pentru masa de sărbătoare, să decoreze bradul și casa. Însă nu trebuie să uităm de ținutele pentru aceste evenimente. În cazul în care nu ai inspirație și nu prea te pricepi la combinat hainele, te ajutăm noi cu niște sfaturi mici pentru o ținută de milioane.

Cum să îți alegeți ținutele pentru Crăciun și Revelion

În seara de Crăciun și Revelion nu este nevoie neapărat să te îmbraci în ceva mega pompos, scump și strălucit. Cu un buget minim poți opta pentru niște ținute în care te vei simți comod și pe care le vei putea purta și la alte ocazii. Ai nevoie doar de creativitate şi, după cum afirmă și psihologii, de atitudine şi bună dispoziţie.

Specialiştii în modă vin cu numeroase sfaturi pentru a ne alege ţinuta pentru sărbătorile de iarnă. Primul sfat este să alegem un articol vestimentar care poate fi purtat şi în restul anului. De exemplu, la o petrecere, un colier elegant şi nişte cercei mari vor scoate în evidență o rochie simplă, în timp ce, un sacou o va face potrivită pentru mersul la birou. De asemenea, specialiștii spun că este important ca hainele pe care le cumpărăm să se potrivească și cu cele pe care le avem deja în garderobă.

"Cel mai înţelept mi se pare să ne cumpărăm un obiect vestimentar pe care o să-l combinăm cu ceva ce există deja în garderoba noastră. În ceea ce priveşte culorile, nu sunt probleme, pentru că, de-a lungul anilor, Crăciunul este echivalent cu roşu şi, de ce nu, cu verde", afirmă Loredana Marin, jurnalist de modă.

Sfaturi pentru ținuta bărbaților de Crăciun și Revelion

Ceea ce ține de ținuta bărbaților, situaţia este mult mai simplă față de cea a femeilor. În cazul bărbaților, cu un buget în jurul a 400 de lei îşi pot cumpăra nişte pantaloni, o cămaşă şi un sacou, iar acestea pot fi purtate și la alte ocazii și evenimente.

Psihologii recomandă ca atunci când mergem la cumpărături să avem un buget stabilit și o listă cu produsele pe care ne dorim să le cumpărăm. Aceștia spun că ţinuta nu este mai importantă decât starea noastră de spirit, iar aceasta depinde direct de ce punem pe noi. Cel mai important este să ne simțim confortabili, atât fizic, cât și psihic.

Citeste si:
Cum organizezi o nuntă la conac: 5 sfaturi utile
Cum organizezi o nuntă la...

"Contează mult mai mult atitudinea şi starea noastră emoţională, gândurile şi tot ceea ce înseamnă această bucurie pe care o avem în inimă", declară Ecaterina Bănică, psihoterapeut.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Noiembrie 2022 - 05 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.