Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru deschidere. Târgul își deschide porțile vineri, 18 noiembrie, în Piața Unirii. Organizatorii așteaptă vizitatori și turiști din toate colțurile țării, dar și de peste hotare. Din cauza problemelor cu curentul electric, organizatorii târgului au luat măsuri pentru a economisi electricitate.

Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca se dechide în această săptămână

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se deschide începând de vineri, 18 noiembrie, și până după Revelion. Împreună cu Primăria Cluj-Napoca au decis să introducă măsuri care vor contribui la reducerea consumului energiei electrice. Astfel, autoritățile și organizatorii târgului au decis să monteze panouri solare pe căsuțele care vor fi la târg. Energia regenerabilă va reduce costurile electricității de la târg.

"Pregătim o ediție în care tema e relaxarea. Cred că toți avem nevoie de relaxare, după doi ani atât de grei și de complicați. De bucurie în stare pură, ca-n copilărie. Și ce moment poate fi mai potrivit dacă nu chiar cel în care tocmai ne aflăm?", spune Mihai Oprean, organizatorul evenimentului.

Acesta îi invită pe toți doritorii să vină la târg pentru a se încărca cu energie pozitivă, pentru a simți atmosfera Crăciunului și pentru a se bucura de armonia sărbătorilor alături de cei dragi. Vizitatorii vor avea parte la târg de concerte, întâlniri cu personaje de poveste, povești, teatru, ateliere creative, vizite în Căsuța Moșului, iar Tramvaiul lui Moș Crăciun va reveni pe șine chiar din prima zi de târg.

Cine va cânta la concertele de la Târgul de Crăciun de la Cluj

Pe perioada târgului de Crcăciun, se vor desfășura zeci de concerte unde vor concerta Voltaj, Direcția 5, Iuliana Beregoi, Alexandra Ușurelu, Semnal M, Blue Ink Jazz Quartet, Vibes Live Band, Școala de muzică Rock Academy, Școala de Muzică Voltaj Academy, Școala de muzică Music Hub, Kids Sing Academy, Școala de Muzică The Beat, Timothy Kross, Incubatorul de Muzică și Incubatorul de Folclor, Zestrea Ardealului, Clubul Vedetelor (Muguri de Folclor), Florian Roșan, Gadjo Dilo, Ministar, Maria Golban Șomlea și Paula Rad.

Citeste si:
Spitalele impun restricţii după creșterea rapidă a cazurilor de...
Spitalele impun restricţii...

Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula zilnic, între orele 16.00-18.00, pe traseul Gară-Bucium, iar în anumite zile Moșul îi va întâmpina pe pici și le va asculta dorințele. Târgul de Crăciun de la Cluj se deschide vineri la ora 18.00, iar la ora 19.00 se vor aprinde luminițele din Piața Unirii.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Noiembrie 2022 - 03 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.