Compania Pantone a decis ca nuanța anului 2022 să fie albastru brebenoc sau saschiu. Aceasta mai este botezată și Very Peri.

A fost aleasă nuanța anului 2022

Pantone este compania care stabilește unele dintre cele mai recunoscute standarte coloristice. Firma a ales ca anul care vine, culoarea simbol să fie Very Peri, „o nuanţă de albastru brebenoc”.

Nuanţa a fost anunţată de apariţia metaverse-ului şi de impactul carantinei în contextul pandemiei. Pantone a menționat că această nuanță uneşte „constanţa” albastrului tradiţional cu „energia şi emoţia” date de culoarea roşie.

„Pe măsură ce ne mişcăm într-o lume în schimbare fără precedent, selectarea Pantone 17-3938 Very Peri aduce o nouă perspectivă şi viziune asupra îndrăgitei familii a culorii albastru”, a spus Leatrice Eiseman, director executiv al Color Institute al Pantone. „Înglobând calităţile albastrului, având în acelaşi timp o nuanţă violet-roşu, Pantone 17-3938 Very Peri afişează o atitudine spirituală şi veselă şi o prezenţă dinamică ce încurajează creativitatea curajoasă şi exprimarea imaginativă”.

Din ce culori a fost creată nuanța anului 2022

Compania a decis în premieră să dea naștere unei nuanţe care nu se regăseşte momentan în catalogul său. Very Peri a fost creat din amestecuri de tonuri de albastru cu violet-roşu.

Rezultatul se aseamănă cu cele întâlnite în natură la florile de lavandă sau liliac. Potrivit companiei, Very Peri este un indicator al peisajului actual fizic şi digital.

„Pantone 17-3938 Very Peri este simbol al spiritului epocii şi al tranziţiei în care ne aflăm. În timp ce ieşim dintr-o perioadă intensă de izolare, noţiunile şi standardele noastre se schimbă, iar vieţile noastre fizice şi digitale au fuzionat în noi moduri”.

Din anul 2000, compania Pantone este responsabilă de stabilirea culorii anului. Institutul efectuează cercetări pe baza tendinţelor pentru a ajunge la o decizie.

Citeste si:
Pantone a ales culoarea anului 2019: Este un simbol a ceea ce se...
Pantone a ales culoarea...

Anul trecut, tradiţia a fost încălcată şi, în loc de o singură culoare, au fost alese două. Ultimate Grey (nuanţă de gri) şi Illuminating (nuanţă de galben) subliniază modul în care elemente diferite se îmbină pentru a se susţine reciproc şi exprimă cel mai bine starea din 2021, afirma compania. Cele două nuanțe au fost regăsite atât în materie de modă, cât și în design interior și altele.

Cu un an înainte, nuanța de albastru clasic a fost aleasă drept culoarea anului.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Decembrie 2021 - 04 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.