Avioanele utilizate de compania aeriana Samoan Air sunt echipate incepand cu aceasta saptamana cu scaune "extra large" pentru persoanele care cantaresc peste 127 de kilograme.

Samoan Air, prima companie aeriana din lume care isi taxeaza pasagerii in functie de greutatea lor corporala, a anuntat ca a decis sa modifice unele dintre scaunele de la bordul aeronavelor sale pentru a oferi un confort sporit pasagerilor supraponderali si obezi.

La fel ca multe insule din Oceanul Pacific, Samoa are o populatie a carei greutate depaseste media mondiala, din cauza unor predispozitii genetice si a consumului ridicat de plante radacinoase.

Samoa apare cu regularitate in statisticile mondiale despre obezitate, iar peste 80% din populatia ei in varsta de peste 15 ani este considerata supraponderala.

In urma deciziei luate de Samoan Air, toate avioanele Britten Norman si Cessna din flota acestei companii sunt adaptate pentru a avea la bord un rand special de scaune XL, mai mari cu 35,5 centimetri - pentru a asigura mai mult loc pentru zona abdominala si picioare - si cu spatii mai mari intre scaune, scrie MEDIAFAX.

Chris Langton, directorul executiv al companiei Samoa Air, a declarat pentru Australian Broadcasting Corporation ca avioanele operate de aceasta firma vor fi dotate si cu o rampa speciala pentru a usura accesul pasagerilor supraponderali si obezi.

Samoa Air a introdus, la inceputul acestui an, un sistem de rezervari "pay by weight" ("platesti in functie de greutate"), care ii obliga pe pasageri sa mentioneze greutatea pe care o au atunci cand completeaza datele personale in sistemul de rezervare online, iar costul biletului individual variaza in functie de acest parametru.

Pe rutele interne operate de aceasta companie, preturile variaza de la 60 pence la 2,2 lire sterline per pound (0,45 kilograme).

Pretul biletului acopera atat tariful pentru greutatea corporala, cat si cel aferent bagajului pasagerului.

Citeste si:
Carmen Tănase, despre lupta cu kilogramele în plus: „Acasă mănânc...
Carmen Tănase, despre lupta...

Un pasager cu greutatea de 63,5 kilograme, de exemplu, va putea sa isi achizitioneze un bilet pentru o cursa interna la pretul de circa 40 de lire sterline.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.