Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat, luni, că o creştere a pensiilor cu 11%, aşa cum au propus social-democraţii, ar fi una "corectă" şi ar veni ca o "măsură de compensare" pentru cei a căror putere de cumpărare a fost "foarte" afectată.

"PSD spune şi susţine cu argumente că pensiile trebuie să crească cu 11 procente. Acum, în acest moment, se fac simulări asupra impactului financiar, vor fi în continuare discuţii, de aceea acest capitol referitor la Buget-finanţe (în cadrul negocierilor cu PNL pe programul de guvernare) nu a fost închis", a afirmat Oprea, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al partidului.

El a precizat că inflaţia atinge 7,9%, iar coşul zilnic s-a scumpit cu peste 10%.

"Este o chestiune de a veni cu măsuri de compensare pentru cei a căror putere de cumpărare este afectată foarte tare. Atât timp cât inflaţia atinge o cifră de peste 7,9% şi, în fapt, inflaţia reală, pentru că acel coş zilnic al produselor pe care le folosesc cei cu venituri foarte mici s-a scumpit cu mai mult de 10%, este nevoie, obligatoriu, de o măsură de compensare a puterii de cumpărare. 11% este o cifră corectă, din punctul nostru de vedere", a explicat purtătorul de cuvânt al PSD.

Potrivit acestuia, prin combaterea evaziunii fiscale, veniturile la bugetul de stat ar putea creşte pentru a acoperi, inclusiv, această majorare de pensii.

"O sursă foarte serioasă trebuie să fie aceea prin eliminarea evaziunii fiscale, a contrabandei. (...) Aţi văzut că principalul contributor la bugetul de stat, în această perioadă, a ajuns o industrie, sigur nu încurajez pe nimeni să fumeze, dar industria tutunului a ajuns principalul contributor. Ştiţi de ce? Pentru că a scăzut contrabanda la graniţă, tranzitul nemafiind atât de puternic. Deci, sunt măsuri pe care le putem identifica, putem învăţa din această perioadă, gestionăm aceste lucuri şi vin venituri mai mari la bugetul de stat", a menţionat Radu Oprea. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Noiembrie 2021 - 10 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.