Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a anunţat miercuri că 600 de persoane vor fi reangajate în sectorul minier pentru extracţia de cărbune, ceea ce va duce la o creştere cu 300 de MW a resurselor energetice pe care le are România.
Cîțu, discuții despre energie
"Ieri a fost o discuţie mai lungă pe energie. Aseară, premierul s-a întâlnit cu cei de la Complexul Energetic Muntenia şi cei din Hunedoara pentru a reporni acele capacităţi care folosesc cărbune. Este clar că, în această situaţie complicată, toată Europa se uită la surse alternative pentru a produce energie. Şi România avea deja aceste resurse. Vom vedea dacă va trebui să importăm şi cărbune. Vor fi adăugaţi 300 MW. Asta înseamnă că va trebui să angajăm vreo 600 de persoane din nou în sectorul minier, ceea ce este o vestă bună pentru aceşti oameni, care au suferit", a afirmat Cîţu la Senat.
El a menţionat că trebuie analizată şi posibilitatea începerii exploatării şi la Roşia Montană.
"Repornirea se va face doar pentru această situaţie. Vedem cât ţine această situaţie. Dacă Europa revine la extracţia de cărbune, ar trebui să ne uităm şi la proiectul Roşia Montană. Până la urmă, avem şi acolo resurse pe care le putem folosi în interesul României şi ar trebui să ne uităm în ce condiţii am putea să începem şi acolo exploatarea", a adăugat liderul PNL. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro