Adolescenții peste 16 ani ar putea călători în afară singuri
Inițiatorii proiectului de lege spun că scopul acestuia constă în a oferi mai multă libertate de mișcare adolescenților, pentru a își continua studiile în străinătate, pentru a se reuni cu familia, pentru a călători sau alte activități extrașcolare. Senatorii spun că această lege ar putea ajuta mulți adolescenți care au părinții sau chiar familia stabilită peste hotare să ajungă la ei pentru a se reîntregi.
Există și foarte multe situații în care părinții sunt divorțați, iar adolescentul este dependent de unul dintre aceștia pentru a fi însoțit mereu în călătoriile sale. În cazul în care proiectul va fi aprobat, adolescenții de peste 16 ani vor putea călători peste hotarele țării doar în baza unui acord al ambilor părinți, fără a fi nevoie de însoțirea fizică a unuia dintre aceștia.
În prezent, minorii din România au voie să părăsească țara doar dacă sunt însoțiți de un adult și doar în baza unei declarații notariale, care este întocmită de către părinții sau de către reprezentanții legali ai minorului.
Tinerii de 16 ani vor avea drept de vot la alegerile locale și europarlamentare
Nota de adoptarea a acestei propuneri legislative a avut termen de dezbatere și vot până la data de 4 septembrie. Aceasta a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului Alina Gorghiu, care a și condus şedinţa. Proiectul urmează a fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Minorii nu vor mai putea fuma în spațiile publice
Proiectul modifică Legea nr. 349/2002 care face referire la prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Acesta a fost semnat de 29 de deputaţi şi senatori din PSD și PNL. Proiectul de lege urmărește interzicerea fumatului în locurile publice pentru minori.
Descoperire șocantă: 13 supermarketuri din București închise pentru...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro