Schimbări majore în România! Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care se vizează reducerea vârstei minime de vot, la 16 ani pentru alegerile locale şi europarlamentare. Practic, tinerii care au vârsta de 16 ani împliniți vor putea merge la secțiile de votare pentru a-și exercita acest drept de vot.

Tinerii de 16 ani vor avea drept de vot la alegerile locale și europarlamentare

Nota de adoptarea a acestei propuneri legislative a avut termen de dezbatere și vot până la data de 4 septembrie. Aceasta a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului Alina Gorghiu, care a și condus şedinţa. Proiectul urmează a fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Propunerea legislativă a fost inițiată de către parlamentari PNL, USR, AUR, dar şi neafiliaţi. Aceasta duce la modificarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, astfel încât "au dreptul de a alege cetăţenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor".

De asemenea, s-a propus și modificarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, astfel încât "cetăţenii români care au vârsta de 16 ani, împliniţi până în ziua de referinţă inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European". Potrivit punctului de vedere trimis de Guvern acesta nu ar fi de acord cu iniţiativa respectivă din motiv că aceasta este contrară prevederilor constituţionale.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Septembrie 2022 - 04 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.