Lumina Sfântă de la Ierusalim. Când va fi adusă în România
Duminică, creștinii români sărbătoresc Paștele, Învierea Domnului. Enoriașii vor merge la slujba religiaosă care se va ține la bisericile din țară pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim și pentru a primi sfânta rugăciune a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Pentru prima dată, Lumina Sfântă a fost adusă în România în anul 2009 de către Părintele Patriarh Daniel și continuă și până în zilele noastre.
"Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an.", transmite Patriarhia Română.
De asemenea, Patriarhia Română a mai menționat că lumina de la Ierusalim va fi adusă în România în noaptea de sâmbătă, 15 aprilie, și va fi împărțită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române care vor fi prezenți la Aeroportul Internaţional Otopeni.
Când va avea loc ceremonia primirii Sfintei Lumini
"Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2023, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional Otopeni”, a mai transmis Patriarhia.
Mai apoi, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui apoi Lumina Sfântă fiecărei parohii. Tot sâmbătă seara, în intervalul orar 19.00 – 20.30, va avea loc ceremonia primirii Sfintei Lumini în Catedrala Patriarhală pe Colina Bucuriei.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige. Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim, de Paște? Drumul din...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro