Legea care înlătură nevoia de a primi acordul vecinilor pentru înființarea unei firme a fost publicată în Monitorul Oficial.
Noua lege a fost publicată în Monitorul Oficial, iar efectele sale intră în vigoare odată cu data de 5 iulie 2020. Dacă, până acum, trebuia să ceri acordul tuturor vecinilor dacă aveai de gând să îți înființezi o firmă care să aibă sediul social în apartamentul în care locuiești, scapi de această obligație.
Modificarea este mai mult decât necesară în condițiile în care din ce în ce mai mulți oameni practică telemunca și unii dintre ei au nevoie și de firme prin intermediul cărora să presteze activitățile curent. Necesitatea de a cere acordul vecinilor pentru înființarea unei firme era o piedică majoră, însă această prevedere a fost abrogată.
Legea 102/2020, care face referire la specificul înființării firmelor, nu mai aduce în discuție și acordul vecinilor.
De asemenea, mai sunt înlăturate și alte prevederi, cum ar fi cea cu privire la faptul că o persoană fizică sau juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată.
Mai este înlăturată și interdicția ca aceeași încăpere să reprezinte un sediu social pentru o singură societate. Astfel, în aceeași cameră vor putea fi declarate sediile sociale a mai multe societăți, iar legea nu prevede și un număr maxim.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro