Tradiţia de Hanuca, transmisă de-a lungul generaţiilor, întăreşte în sufletele membrilor comunităţii evreieşti din România şi de pretutindeni, credinţa şi speranţa, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj adresat cu prilejul Sărbătorii Hanuca, prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial - Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, la Templul Coral din Bucureşti.

"Cu prilejul sărbătorii Hanuca, adresez salutul meu călduros conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, precum şi tuturor membrilor comunităţilor evreieşti din ţară. Tradiţia de Hanuca, transmisă de-a lungul generaţiilor, întăreşte în sufletele membrilor comunităţii evreieşti din România şi de pretutindeni credinţa şi speranţa, atât de necesare în această perioadă în care am fost cu toţii greu încercaţi", a arătat şeful statului în mesajul său, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

El a evocat în context memoria fostului preşedinte al FCER, dr. Aurel Vainer, personalitate marcantă a comunităţii evreieşti şi un luptător pentru combaterea antisemitismului.

"Hanuca îi încurajează pe cei care o sărbătoresc să devină prin cuvânt şi faptă un model pentru semeni. Un astfel de exemplu a fost domnul Aurel Vainer, cel care, în calitatea sa de preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a servit cu devotament comunitatea evreiască într-o perioadă plină de dificultăţi. Aurel Vainer nu a fost doar o personalitate marcantă a comunităţii dumneavoastră, ci şi un constructor de punţi între etnii şi confesiuni, un luptător pentru combaterea antisemitismului şi un purtător şi apărător al memoriei celor dispăruţi în Holocaust. Luminile menorei se aprind şi pentru a cinsti amintirea sa", a spus preşedintele Iohannis.

Cu ocazia Sărbătorii Luminilor, Klaus Iohannis a reiterat angajamentul statului român în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea antisemitismului, sprijinirea punerii în valoare a patrimoniului cultural evreiesc din ţară, precum şi hotărârea pentru asumarea integrală a trecutului, pentru cercetarea istorică a perioadei Holocaustului din România şi pentru cinstirea memoriei victimelor acestuia.

Citeste si:
Cioloș: Avem o problemă de demotivare a membrilor; va trebui să...
Cioloș: Avem o problemă de...

"Comunitatea evreiască din România este un contribuitor important la binele comun. Sărbătorile dumneavoastră sunt prilej de bucurie pentru noi toţi, după cum crimele şi tragediile secolului trecut ne sunt istorie şi dramă comune, care trebuie cunoscute şi împărtăşite, pentru a nu se mai repeta vreodată.

Cu aceste gânduri vă însoţesc în zilele de sărbătoare ce urmează, urându-vă să le petreceţi în spirit de pace, respect şi comuniune spirituală. "Hag Hanuka Sameah!"", a concluzionat mesajul preşedintelui Klaus Iohannis. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 Noiembrie 2021 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.