Horoscop 04:00
Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Recomandari scris de Redactia 9AM 20 Aug. 2024
Cultura cartofului este una dintre cele mai importante pentru alimentația românilor. În 2023, suprafața totală cultivată cu cartofi, în țara noastră, a fost de 77 de mii de hectare, de pe care au fost obținute 1.085 mii de tone de cartofi, conform unor date provizorii de la Institutul Național de Statistică.
Business scris de Alexandra Chivu 19 May. 2022
Creșterea productivității este un obiectiv care-i preocupă în egală măsură pe fermieri și pe cercetătorii din domeniul agricol. Dacă analizăm rezultatele campaniilor agricole din urmă cu mai mulți ani, vom constata că s-au făcut progrese în această direcție, însă aceasta nu înseamnă că mai bine de atât nu se poate.
Recomandari 26 Jan. 2021
Alături de prun, vișin, cais, piersic sau nectarin, cireșul (Prunus avium L.) este una dintre cele mai apreciate specii de sâmburoase, astfel de culturi fiind productive chiar și după 40 de ani de la înființarea lor. O recoltă bogată și de calitate depinde, însă, de respectarea tehnologiei de cultivare, pentru că cireșul este pretențios față de cerințele de mediu (lumină, temperatură, calitatea solului, umiditate), și de aplicarea corectă și la timp a măsurilor de protecție fitosanitare ce implică tratamente preventive, lucrări de întreținere, monitorizarea culturii și tratamente de combatere a bolilor (fungicide), buruienilor (erbicide) și a dăunătorilor (insecticide).
Social 05 Jan. 2015
Salciile energetice plantate in urma cu un an pe marginea unui drum din judetul Arad pentru a proteja soseaua de zapada viscolita au fost distruse.