Rusia, care a înregistrat în această săptămână un nou record de decese asociate COVID-19 în 24 de ore, a autorizat cel de-al cincilea vaccin al său dezvoltat împotriva acestei maladii, a anunţat joi seară agenţia de presă Interfax.
Al cincilea vaccin autorizat de Rusia
Vaccinul EpiVacCorona-N a fost adăugat în Registrul de Stat al Medicamentelor din Federaţia Rusă. Acest ser a fost dezvoltat de institutul de cercetări ştiinţifice Vector din oraşul siberian Novosibirsk.
Joi, autorităţile ruse au raportat 820 de decese asociate COVID-19 la nivel naţional într-o singură zi, care reprezintă un nou record de la începutul pandemiei. Rusia are o populaţie de aproximativ 146 de milioane de locuitori, potrivit Agerpres.
Vaccinarea anti-Covid în Rusia
La moment, au fost administrate 78,1 milioane de doze de vaccin, fiind vaccinați cu schema completă 35,2 milioane de cetățeni. Din întreaga populație, doar 24,4% sunt vaccinați complet.
Vaccinul Sputnik-V este cel mai recunoscut și utilizat vaccin creat de ruși. Acesta este administrat în mai multe țări precum Republica Moldova, Bulgaria, Belorus, Serbia.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro