Germania doreste ca Grecia sa abandoneze suveranitatea sa in materie de politica fiscala unui comisar european, inainte de a beneficia de un al doilea plan de asistenta financiara, scrie in editia sa de sambata cotidianul Financial Times, care sustine ca a obtinut o copie a unui document ce contine aceasta propunere a Berlinului, transmite AFP, citat de romanialibera.
Potrivit cotidianului britanic, un comisar desemnat de ministrii de Finante din Zona euro ar urma sa dispuna de un drept de veto asupra deciziilor bugetare luate de guvernul grec.
Acest proiect circula in timp ce la Atena Guvernul elen poarta negocieri cu creditori privati pentru reducerea datoriei publice a tarii cu 50%, iar liderii europeni urmeaza sa se intalneasca luni la Bruxelles pentru a adopta un nou tratat bugetar european.
Criza recidiveaza: Fitch a retrogradat cinci tari din Zona euro
"Consolidarea bugetului trebuie insotita de o orientare stricta si de un sistem de control", se mai mentioneaza in textul prezentat de Financial Times si care ar fi fost trimis vineri de Germania celorlalte state din Zona euro, potrivit adevarul.ro.
Aflate in curs de trei saptamani, aceste negocieri vizeaza incheierea unui acord cu creditorii privati ai Greciei, in vederea stergerii unor datorii in valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro, cu scopul aducerii datoriei suverane a tarii de la nivelul de 160% din Produsul Intern Brut (PIB) la care se afla in prezent, la 120% in 2020.
Noua tari din zona euro au fost retrogradate
Vineri, la finalul unei reuniuni de doua ore cu premierul grec Lucas Papademos si ministrul Finantelor Evanghelos Venizelos, creditorii, reuniti in cadrul unui grup de lobby bancar international, au anuntat ca "s-au realizat progrese". Negocierile urmeaza sa continue sambata, informeaza gandul.info
Presa locala a numit aceasta propunere drept una "indecenta" si "exagerata".
Achiziție surpriză: Hellenic Dairies preia Dodoni și schimbă...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Oamenii să nu-şi pună nădejdea lor în bani şi să nu-şi dea inima lor banilor...
Sursa: garbo.ro
-
Gabriela Cristea, în centrul atenției pe Instagram după o seară cu Grinch. Ce...
Sursa: kudika.ro