Gicu Iorga a devenit secretar general adjunct în Ministerul Economiei, în urma unei decizii a premierului Ludovic Orban.
Gicu Iorga este fost președinte al clubului de table din Giurgiu. În timpul guvernării comune PSD-ALDE, acesta a avut mai multe funcții de conducere în companii de stat, iar liberalii denunțau această practică.
În 2019, liberalii scriau despre Iorga într-o moțiune simplă: ”Nea Gicu Jupânu’ Iorga, şeful clubului de table din Giurgiu şi mâna dreaptă a domnului deputat ALDE Toma Petcu, va încasa 10 000 de euro în fiecare lună pentru două ore lucrate la Electrica. Şi dacă cineva va îndrăzni să-l dea afară, compania îi va plăti sute de mii de euro despăgubiri! Este strigător la cer! Chiar nu vă e ruşine?”, notează g4media.ro.
În 2017, Gicu Iorga a fost numit secretar general în Ministerul Energiei, iar ulterior a ajuns în consiliul de administrație al companiei Electrica. A rămas în aceeași poziție și de guvernul PNL, după ce Toma Petcu, fost ministru al energiei, a părăsit ALDE pentru tabăra liberală.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro