Recomandari ieri
Recomandari 24 Apr.
Nu ai cont? Aboneaza-te
International 29 Apr. 2021
Provocată de schimbările climatice s-a accelerat şi mai mult în ultimii 20 de ani.
Timp liber 30 Jun. 2020
Polul Sud s-a încălzit de peste trei ori peste media globală în ultimii 30 de ani, potrivit unui studiu.
LifeStar 11 Jan. 2020
Actorul Joaquin Phoenix, care a interpretat de curand rolul Joker, a fost arestat in timpul unui protest organizat de actrita Jane Fonda in vederea urgentarii masurilor fata de schimbarile climatice.
International 31 Dec. 2019
Parintii activistei suedeze Greta Thunberg au fost nevoiti sa faca schimbari in vietile lor pentru a-si ''salva'' fiica mai degraba decat clima planetei, potrivit declaratiilor facute de tatal tinerei, informeaza Press Association.
Incredibil 12 Dec. 2019
10 metode pentru a proteja mediul inconjurator de Craciun
International scris de Clara Vacaru 10 Jul. 2019
Autoritatile de la Paris au declarat marti ''stare de urgenta climatica'', alaturandu-se numeroaselor municipalitati din lumea intreaga care au initiat un demers similar sau, mai recent, Parlamentelor Regatului Unit si cel al Irlandei, potrivit AFP.
International 10 May. 2019
Parlamentul irlandez a devenit joi seara al doilea care a declarat "urgenta climatica", la zece zile dupa Marea Britanie, o veste primita cu entuziasm de Greta Thunberg, militanta suedeza pentru clima devenita figura centrala in lupta impotriva incalzirii globale, informeaza vineri AFP.
Social 09 May. 2018
Vazul este cel mai pretios simt, asa ca ar trebui sa facem eforturi sa ne protejam ochii. Studiile arata progrese in intelegerea afectiunilor oculare si in prevenirea si tratarea acestora. Unele rezultate ne pot ajuta sa facem schimbari imediate in ingrijirea ochilor si protejarea vederii, pe cand altele au un potential mare in viitor.
International 28 Jan. 2018
Presedintele american, Donald Trump, ar fi dispus sa semneze Acordul de la Paris privind schimbarile climatice, numai daca include modificari importante, potrivit extraselor dintr-un interviu care urmeaza sa fie difuzat duminica de postul britanic de televiziune ITV.
International scris de Clara Vacaru 08 Jul. 2017
Liderii marilor puteri ale lumii i-au facut lui Donald Trump concesii in domeniile foarte delicate ale comertului si climei, in speranta de a mentine iluzia unitatii G20, scrie AFP dupa publicarea comunicatului final al summitului.
Yuppy 04 Nov. 2016
Documentarul Inainte de potop a fost vazut pana acum de peste 30 de milioane din intreaga lume si numaratoarea continua.
Yuppy 21 Mar. 2016
Sculpturi care pot fi admirate doar atunci cand se retrag apele.
Incredibil 19 Jan. 2016
Cantitatea de caldura absorbita de oceanele globului a crescut in ultimii 20 de ani, un semn al agravarii incalzirii climei planetei, in pofida unei incetiniri a cresterii nivelului temepraturilor constatata recent pe uscat, arata un studiu american publicat luni in revista Nature Climate Change.
Yuppy 23 Oct. 2015
Schimbarile climatice, inteligenta artificiala si mutatiile genetice vor transforma corpurile oamenilor.
International 16 Aug. 2015
Clima poate fi destul de extrema.Iata cateva dintre cele mai umede, secetoase, geroase si fierbinti locuri de pe Pamant.
Yuppy 18 Feb. 2008
International 15 Dec. 2014
Statele membre ale Natiunilor Unite au ajuns la un acord in privinta masurilor pentru contracararea incalzirii climei, cu ocazia summitului desfasurat la Lima (Peru).
International 22 Sep. 2014
Sute de mii de persoane au manifestat in intreaga lume pentru clima.
International 16 Aug. 2014
9AM.ro va prezinta 10 locuri din lume unde oamenii nu ar trebui sa locuiasca din cauza climei nefavorabile dar totusi o fac.
Social 07 Feb. 2014
Afla cum va fi starea vremii sambata si duminica.
Social 02 Oct. 2013
Daca te simti mai obosit decat in mod obisnuit in aceasta perioada, corpul tau incearca sa-ti spuna ceva.
Social 17 Apr. 2013
Comisia Europeana (CE) a prezentat, miercuri, un pachet de masuri pentru cresterea nivelului de pregatire al Europei impotriva dezastrelor naturale si a celor provocate de om, printre care si acordarea de finantare statelor.
Incredibil 12 Nov. 2012
Schimbarea climei, care a cauzat o lunga seceta cu efecte catastrofale, a fost fatala civilizatiei maya, afirma autorii unui studiu publicat joi in Statele Unite, care confirma astfel o ipoteza pana acum controversata.
Social 30 Oct. 2012
Cu totii suntem meteosensibili, iar o toamna a extremelor, cum se pare ca vom avea in 2012, poate reprezenta o sursa constanta de probleme de sanatate.
Incredibil 30 Jul. 2012
Viata pe planeta noastra ar putea sa dispara peste mai putin de 100 de ani, avertizeaza cercetatorii americani.
Foloseste formularul de mai jos