Recomandari ieri
Recomandari 24 Apr.
Nu ai cont? Aboneaza-te
Recomandari scris de Redactia 9AM 04 Apr.
Cum arată o societate învrăjbită din cauza diferențelor de opinie? Ce se întâmplă atunci când democrația este greșit înțeleasă? Și cum poate țara tuturor posibilităților să devină un loc imposibil? Tabloul decadent al unui viitor alternativ al Americii este conturat în filmul „Război Civil” din 12 aprilie, în premieră doar la cinema.
Politica scris de Alexandra Chivu 28 Sep. 2021
Proiectul avea ca obiect de reglementare stabilirea regimului juridic al parteneriatului civil, prin instituirea principiilor, a efectelor încheierii acestora, dar și a procedurilor care urmează a fi aplicate de organele competente în privința încheierii și încetării parteneriatelor civile.
Politica 17 Oct. 2018
Liderul grupului USR din Senat, Vlad Alexandrescu, a sustinut, marti, necesitatea adoptarii unei legi a parteneriatului civil, afirmand ca, dincolo de persoanele LGBT, exista in Romania foarte multe cupluri heterosexuale care ar putea sa se uneasca sub aceasta forma de parteneriat.
LifeStar 26 Jul. 2011
Fostul sot al cantaretei Amy Winehouse a lesinat cand a aflat ca aceasta a decedat.
Foloseste formularul de mai jos